Sometimes you put walls up not to keep people out, but to see who cares enough to break them down!!!

Un prieten într-o viaţă e mult, doi e foarte mult, trei e aproape imposibil! Se întâmplă .... chiar şi în cazul unor prietenii adevărate, la un moment dat să se instaleze un zid ... un zid greu de doborât. Antitodul să fie oare  aşa-zisa "deschidere a sufletului"? Dar dacă cheia e de negăsit...? Ce facem, ne oprim lângă uşa sufletului  fără nicio speranţă? 
Mi-e foarte uşor să mă exteriorizez în faţa celorlalţi, atât de mult încât percepţia generală e că sunt o persoană incredibil de deschisă. Însă acel zid determină lucrurile să nu pară ceea ce sunt cu adevărat, şi implicit nici eu nu sunt ceea ce par...Am lăsat mereu indicii şi căi deschise pentru interpretare, dar am fost şi sunt de fiecare dată atât de subtilă încât n-a reuşit nimeni "să citească printre rânduri" încă. 
Cu certitudine seturile de valori şi principii diferă de la persoană la persoană şi trebuie să ţinem cont că oamenii nu sunt identici, iar dacă aşa întâmplător extrapolăm un răspuns din experienţele trecutului cu alţi oameni , de cele mai multe ori s-ar putea să găsim un răspuns greşit.
Şi tot acest zid ma face să mă pierd printre vise, vise ce îmi cuprind trecutul, prezentul şi viitorul, iar sufletul îmi rămâne îmbătat de raze şi diademe de spini. Tot el răspândeşte o tăcere de chitare despletite ce mă cuprinde, o tăcere ce ucide, nefiind altceva decât personajul principal într-un tablou dezacordat creeat de un pictor anonim cu pensule de spini.Vreau să mă gândesc la tot ceea ce se petrece, dar simt cum un cuţit îmi taie sfoara unui gând.
Eram împrumutată vieţii de către moarte.... acum am sesizat de ce acele mii de stele vărsau raze slabe peste  mine, suferinţa fiindu-mi luată de cei doi îngeri, încât unul nu era de ajuns ca să o poată lua. E asemeni unui asfinţit de lumânare în umbra căruia mă renăşteam, deveneam o altă "EU". Un tremur vag de stele îmi aduce liniştea...Simţeam din nou cum viaţa curge...  
Ceea ce poate dărâma acest zid nu constituie altceva decât răbdarea, răbdarea de a asculta, de a auzi cuvinte nerostite, dorinţa de a-l înţelege pe cel de lângă tine, de a-l ghici, de a-l simţi ..... gândul bun lărgeşte fisurile şi ajunge în spatele zidului, zâmbetul larg luminează dincolo de zid. Din păcate trăim într-o lume mult prea grăbită, o lume care nu mai are timp să asculte tăceri... o lume care consumă dintr-o dată, fără a se mai regenera.
Cum s-ar interpreta oare dacă pe acest zid vor apărea cuvintele: "Iubirea este veşnica ură de a fi singur, iar ura este veşnica iubire de a nu rămâne singur!"???