Incertitudine.......... Cine suntem noi?

Cine suntem noi cu adevărat? Nişte marionete pe scena vieţii după opinia mea, care ne ghidăm după anumite concepte cu care de cele mai multe ori nu suntem de acord, dar le admitem şi mergem mai departe. De ce nu avem propriile idei, ci le împrumutăm de la alţii, de ce nu facem ce ne taie capul, de ce nu ştim să spunem "NU", de ce nu suntem noi? E atât de complicat să fii sigur pe tine şi să iei deciziile singur fără a fi influenţat de nimeni? Poate e , doar uneori, în rest e atât de simplu să fii "TU".

Eu nu prea ţin cont de părerea celorlaţi pentru că prefer să fac ceea ce eu cred că e bine, nu ce cred ceilalţi şi dacă greşesc ştiu că data viitoare nu trebuie să mai fac aceeaşi greşeală.

Nu îi înţeleg pe cei care nu sunt siguri pe ei şi fac ce le zic ceilalţi, parcă sunt nişte căţeluşi, sunt penibili. De ce avem un cap pe umeri,  să îl folosim  nu să îl lăsăm la păstrare. Sunt conştientă că multă lume nu e de acord cu mine şi nici cu felul meu de a fi, unii zic că trebuie să mă dau în rând cu lumea, dacă nu sunt de acord cu ei să zic "da, da, da"  să nu-şi dea seama ce gândesc. What????????????? Cum adică să mint  doar pentru că nu sunt de acord cu cineva? Doar poate că părerea mea o să îi facă să gândească altfel, cine ştie? De ce să fiu ipocrită? Eu nu sunt aşa, eu zic tot în faţă, fie că doare, fie că nu, asta sunt, Şi să nu mai aud că "Nu e bine ce faci?" ...... chiar nu mă interesează...

Give me the words that say nothing at all.............

Asupra raţiunii mele predomină amprenta ta ... de aceea te admir nespus de mult şi la un moment dat  m-ai influenţat într-o oarecare măsură.

Dar totuşi nu vreau să te cunosc. Recunosc că mă gândesc la tine ca la o persoană care ascunde multe adevăruri frumoase, aşa că uneori îmi place să cred exact ce vreau eu despre tine. Pentru mine să te cunosc semnifică ceea ce vreau eu să văd şi să concep, nu ceea ce ai dori tu să îmi arăţi. Nu doresc să aud cuvinte în care nu vreau să cred sau cuvinte al căror sens îl pot contrazice destul de uşor. În ciuda oricărui fapt nu vreau să mă cert cu tine, îmi place să mă cert cu mine. Iar singurele cuvinte ce îmi vor fi drept călăuză devin: "Iubirea înseamnă armonie".

Dacă acesta este semnificaţia iubirii pentru tine eşti capabil să mă înţelegi.

E dificil să concepi diferenţa dintre a iubi o persoană pentru ceea ce este şi a iubi o persoană pentru ceea ce ne dorim noi să fie. Cursul unei relaţii ţine de un adevăr ce nu trebuie negat, acest adevăr poate schimba total cursul unei relaţii,  dar mai ales sentimentele pe care mizăm până în acel moment.

Deci să nu obişnuim să dăm viaţa unor iluzii, ci să fim sinceri unii cu alţii !

Soluţia este să învăţăm să fim sinceri. Nu trebuie să ne simţim vinovaţi pentru că exprimăm ceva ce simţim fie că este vorba de iubire sau mânie. Nu există emoţii bune sau emoţii rele(care nu trebuiesc exprimate) ci doar emoţii naturale.

Să fie oare aşa .....

Calea spre marele vis începe să mi se pară mult prea lungă şi presărată cu obstacole greu de trecut. Toată lupta mea pentru ceea ce tind într-adevăr: facultate, examene, scopuri nobile pt un viitor promiţător simt că vor duce spre ...... nicăieri.

Prietenii adevăraţi mă susţin spunându-mi că voi reuşi să le duc pe toate la bun sfârşit mai devreme sau mai târziu, doar că trebuie să cred în mine şi în forţele mele proprii şi să nu mă las doborâtă, deoarece astfel de momente posibil ca vor mai fi şi depinde doar de mine cum voi trece peste ele.

Părerea mea e că atitudinea e cea mai imoprtantă!  

Cultul Iresponsabilităţii (2)

Nu în zadar societatea constituie cea mai mare sectă din câte există. Sunt aici nişte criterii după care poate  fi catalogată o adunătură drept sectă:

1) Să aibă lider puternic, investit divin. Avem şi noi politicienii noştrii, aleşi să ne conducă şi care deţin puterea. Nu doar că ne conduc , însă nu dau socoteală nimănui pentru asta. Au promis ceva în campania electorală, au fost aleşi, dar nu s-au ţinut de cuvânt. Păi în mod normal ar trebui să poată fi destituiţi imediat fără moţiuni de cenzură în care să se susţină reciproc. E ca un contract, nu l-ai respectat mergi în tribunal, dai socoteală şi plăteşti despăgubiri părţii afectate. Dar nu, liderii politici nu au responsabilităţi ... ei doar ne conduc şi sectanţii îi votează, fără a avea nici o garanţie.

2) Să aibă revelaţii şi doctrine: păi avem şi noi , avem seturi de legi, reguli morale, obiceiul pământului, avem şi religii. Tacâmul e complet. Cu doctrinele stăm foarte bine: comunism, capitalism ..... Cu cât dresezi sectanţii să creadă că se poate nimic în afara doctrinei oficiale, cu atât mai bine , nici prin vis să nu le treacă altfel.

3) Nici nu ai deschis bine ochii, că religia te ia cu japca şi te înregimentează. După care vine şcoala şi te transformă într-un zombi, după chipul şi asemănarea sectanţilor. Păi bine finisăm liceul, după 12 ani şi ne trezim cu 2 mâini stângi, şcolile astea n-au nici o legătură cu realitatea , cu lumea reală .... o să atârni prin lume cu diploma de gât şi muritor de foame , neştiind să faci nimic.Adevărata lecţie pe care dresorii de minţi umane ne învaţă în şcoală este docilitatea, supunerea faţă de reguli făcute de alţii pentru tine. Nici măcar valorile moderne liberale nu mai ajută. Deci ţi se spune  că nu ţi-ai atins scopul în loc să ţi să spună că eşti prost: 12 ani e prea mult timp în care înveţi puţine lucruri. Desigur mai scapă câte unul cu minte întreagă şi care gândeşte singur, fără tiparele de gândire deja impuse: ăia sunt aşa de puţini că sunt excepţii. Care excepţii sunt ridiculizate de alţii şi pentru sistem nu reprezintă pericol.

Şcoala te învaţă  că ai nevoie de cineva care să îţi spună ce să faci, care să te înveţe ce să gândeşti, dar nu te învaţă cum să gândeşti, care să îţi prelucreze viziunea asupra realităţii, astfel încât să devii sclavul perfect. Cică dacă mergem la şcoală e un favor care ni se face , pe când de fapt dacă te duci la şcoală faci societăţii o favoare monumentală, îi dau ocazia să te modeleze după imaginea ei, amorţându-te şi omorându-te între timp. Dar tu te-ai născut cu libertatea de a învăţa, de a te schimba, de a evolua, de a-ţi crea viaţa, care este dreptul tău de om. În şcoală îţi vinzi  aceste drepturi foarte ieftin.

4) Se utilizează îndoctrinarea şi manipularea. Aia cu îndoctrinarea o ştim de la şcoală. O ştim şi pe aia cu manipularea "a-ţi minţit poporul cu televizorul". N-are rost să insist aici, că una e varianta oficială şi alta e realitatea, o simţim în fiecare zi.

Rezultatul este că sectantul nu mai poate concepe viitorul fără lider şi sistem. Sunt mulţi care nu pot concepe decât ceea ce au văzut deja: dictatură, comunism, capitalism. Oamenii nu pot vizualiza,  gândi o astfel de viaţă, decât sclavia în care ei trăiesc: sclavii care se cred liberi sunt sclavii perfecţi. Deci docilitate maximă.........            

Cultul Iresponsabilităţii (1)

Pentru un om e mult mai simplu să se supuie unei autorităţi care gândeşte în locul tău şi îţi spune ce să faci. De fapt este exact renunţarea la a-ţi conduce viaţa după cum consideri tu şi a lăsa pe alţii să îţi facă viaţa: dacă tu refuzi să gândeşti, vor gândi alţii pt tine şi în interesul lor desigur. Devii perfect manipulabil. Şi totul merge până într-acolo încât nu mai iei nici o decizie importantă sau minoră în viaţă fără a consulta "autoritatea". Nu mai crezi nimic până când nu-ţi dau voie "specialiştii". Nici nu e de conceput că şi specialiştii se mai înşeală, au dovedit-o de atâtea ori.

Tu devii un fel de gândăcel cretinizat, care înghite tot ce specialiştii îi oferă: nici măcar nu-ţi trece prin cap să pui la îndoială sau să verifici dacă într-adevăr aşa este. Dacă a zis specialistul e litera de lege, adevăr şi altfel nu poate fi.

Acuma, ar fi cum ar fi, dacă reprezentanţii autorităţii, ar avea mereu dreptate şi ar acţiona mereu în favoarea poporului. Însă trăim în lumea în care exploatarea prostiei şi a ignoranţei celor mulţi a ajuns să fie considerată o normalitate, ba chiar o virtute. Un om ignorant este automat un om iresponsabil, un om de paie, o plastilină modelabilă în orice formă doreşte autoritatea căruia se închină. Un om ignorant are nevoie să fie condus, să-i fie arătată calea, să aibă stăpâni. Alţii decid pt el. Ignorantul e sclavul perfect: crede tot ce-i spui...şi nu pune la îndoială nici un minut, dacă autoritatea îi spune asta.

Dacă autoritatea spune că E-urile sunt pt sănătate, sclavii ignoranţi n-au nici un fel de problemă  în a mânca E-urile, convinşi că totul e perfect ok. Dacă autoritatea îi spune că casa se cumpără cu credit  la bancă, sclavii n-au nici o problemă în a considera perfect normal să plătească casa de 2-3 ori băncii.

Dacă autoritatea îi spune că recunoaşterea lui ca individ în societate ţine de excesul de muncă şi de consum, sclavul n-are nici cea mai mică îndoială. Asftel luxul devine o necesitate de recunoaştere de sine. Totul e doar o imagine, o formă fără fond, dar nu contează sclavii nu observă. VALORILE sunt înlocuite cu "MUNCĂ-CONSUM ".

Şi pentru astea e nevoie de multă, foarte multă superficialitate. Avem şi de asta: e întreţinută, recomandată de autorităţile cărora sclavii se închină.

Ţara te vrea prost, însă scapă cine poate. Nu toată lumea cade în plasa culturii oficiale. Mai sunt oameni care scapă  după inoformaţie adevărată şi utilă şi studiază toată viaţa.

Din păcate asta e marea tragedie a rasei umane: autocondamnarea la ignoranţă. Şi dacă specialiştii spun că e bad noi nu punem la îndoială, deci nu facem cercetări, nu judecăm. Stăm cuminţi la locurile noastre, în ignoranţa regulamentară şi ne considerăm vârfurile inteligenţei, luăm de bună informaţia din sistem şi nu vedem decât pătrăţelul în care ne aşează sistemul.

Oare câtor dintre ei le-a trecut prin cap, ca informaţia cu care suntem îndoctrinaţi nu corespunde realităţii şi dacă se apucă să sape după dovezi descoperă chestii interesante şi utile? 

    

Decizia e a mea nu a altora....

Viaţa nu e ceva regizat de un expert, nu e o telenovelă cu final fericit. Într-o telenovelă indiferent ce decizii ia protagonistul va ajunge să fie fericit şi să nu regrete nimic, iubirea învinge mereu, iar cei răi sunt pedepsiţi. Viaţa nu e aşa, nu e o poveste cu happy end, dacă iei decizii potrivite poţi fi fericit, dar dacă nu...Trebuie să ştii când să îţi asculţi inima  şi când mintea.
Eu acum mi-am ascultat inima şi poate am greşit, dar poate nu, dar mă simt împăcată  cu mine. Eu am încercat, am avut încredere în el, dar nu a fost să fie. Asta e....   

Votaţi-mă, că vă dau....

A fost odată ca niciodată un trib. Unul de oameni. Vorba uneia dintre publicităţi , dintre ăia cu costum, cravată ... oameni normali ca mine şi ca tine. Trăiau zică-se într-o relativă pace şi unitate. Nici mai rău nici mai bine ca în oricare alt trib. Numai că iată vreo câţiva s-au dat păcatului, au mâncat mărul conştiinţei binelui şi răului (l-au mâncat pe tot) şi li s-a părut că tribul e prea dezorganizat şi că ar avea nevoie de o mână de fier care să-i ducă pe drumul cel bun.
S-au strâns ad-hoc ... muşcătorii mărului care acum vedeau binele şi adevărul, şi au redactat o serie de promisiuni, care  de care mai apetisante şi mai frumoase, pe care să le prezinte tribului. Utopice dealftel, având în vedere dezvoltarea economico-culturală a tribului. Dar ce nu face omul ca să-i fie mai bine? Şi aşa pişcătorii mărului au ajuns conducătorii tribului.
Să se facă (dez)ordine!!! au hotărât ei. Şi aşa a fost... Tribul s-a transformat în etalonul ordinii, unde fiecare muncea, mânca, îmbrăca, purta - cum, când şi ceea ce decidea şefu. Bineînţeles că ăsta a fost numai începutul. Că şi şefu trebuia şi el să manânce şi să se îmbrace, dar nu mai avea timp să muncească, fiind foarte ocupat să gândească. Daaaaaa a-ţi ghicit: să se gândească la noi idei pt (dez)ordonarea şi înflorirea tribului. Aşa că locuitorii tribului, ca nişte buni cetăţeni ce se găseau ei, trebuiau să producă cele necesare şi pentru Marele Conducător Atotştiutor. Cu orice preţ!
Această istorisire ar dura la nesfârşit , luând în considerare "avântul"  pe care tribul îl lua zi de zi. Dar mă gândesc că e mai bine să intru în tema principală şi să întreb. Ce, pe cine, cum şi de ce?