30 aprilie 2011

Doar oameni .........

Mi s-a întâmplat recent .... şi m-am convins de un lucru ... Mulţi oameni nu sunt ceea ce par. Mulţi oameni afirmă ceva cu certitudine, dar se adevereşte a fi fals şi iarăşi timpul, şi iarăşi viaţa pe care îi consider uneori indici nefavorabili,  mă ajută. Sunt sigură că totul se întâmplă cu un scop, coincidenţă nici într-un caz nu poate fi.
Deseori nu înţelegeam de ce oamenii poartă o mască (uneori chiar mai multe) învăluind pe cei din jurul lor în mireasma de calităţi în care s-au îmbrăcat în mod forţat şi lăsând în umbră buruienile defectelor. Multora dintre ei le este frică să îşi arate adevăratele sentimente, alţii se arată puternici pentru a nu fi răniţi ... şi poate fac lucruri ce îi rănesc pe cei din jur şi care ţin la ei.
Lumea a devenit un teatru. Voinţa este regizorul acestei piese de teatru. Voinţa anulează personalitatea oamenilor  determinând-i să fie robi la acelaşi şir de slăbiciuni: aur, mărire, amor....... Lumea este o scenă pe care se joacă mereu şi mereu aceeaşi piesă.
Tu nu ai făcut decât să îţi  alegi o mască ce îţi ascunde nu doar faţa, ci şi zâmbetul din priviri, şi lumina din suflet...
De multe ori nu ai crezut în mine şi nu ai dorit să renunţi la ea, ai continuat acel dans care te transformă urât, iar dezamăgirile sunt tot mai frecvente în ceea ce te priveşte şi descopăr  cât eşti departe de a fi aşa cum te arătai şi cât de mult această mască începe să facă parte din tine. Să nu îţi treacă prin gând că iubirea ta mă poate face inofensivă, ci dincontra lipsa aceasta a măştilor ma poate determina să fiu rea şi ironică şi niciodată prefăcută, iar sinceritatea o ştie toată lumea ... e periculos de benefică

24 aprilie 2011

Nu mai avem timp .... dar ne dorim Senzaţionalul!

Timpul e cel care ne dă mari bătăi de cap, de nenumărate ori l-am dori să îl recuperăm, însă într-o variantă favorabilă nouă, care ne-ar pune în lumină, fără a mai repeta o eventuală greşeală. De multe ori gândim ca dacă nu ne grăbeam totul avea să fie perfect. 
Mai mereu zic că de vină nu e acest secol al vitezei, care ne impulsioneaza să fim cât mai grăbiţi, uitând totodată să ne bucurăm de ceea ce avem. Concret, suntem grăbiţi, nu comunicăm sănătos, nu selectăm destul de eficient. 
Mai mereu dorim să sărim peste câţiva paşi, fără a sesiza ca lucrurile importante rămân undeva în urmă şi ne irosim viaţa pe nimicuri, nimicuri fără sens.
Acum chiar nu contează că sărim acei paşi într-o relaţie şi sărim în pat poate de la prima întâlnire. Şi nu mai contează că mai întâi cunoşti nuditatea, ca mai apoi să cunoaştem caracterul.
Totul se petrece în grabă, suntem cotropiţi de această grabă, iar dacă Iubita îţi poartă cămaşa şi doreşti să o răvăşeşti, în timp ce îţi face micul dejun eşti prea grăbit.
Când eşti în pat cu o femeie şi o doreşti evident că eşti grăbit. O scapi de haine să o poţi iubi în voie, te grăbeşti. Unde ne grăbim?  Dar la sigur din graba aceasta nu poate ieşi ceva genial.     

07 aprilie 2011

E posibil oare ca realitatea să fie doar o iluzie?!

Există mii de modalităţi prin care oamenii pot produce o schimbare. Dacă dorim cu adevărat ca speranţele noastre de a construi o lume mai bună şi mai sigură să nu devină doar o iluzie, avem nevoie, mai mult ca niciodată, de implicarea fiecăruia dintre noi.
Vreau neapărat să mulţumesc acelor tineri care nu le este frică de a face lumea un loc mai bun. Sunt sigură că în fiinţa fiecăruia dintre noi este adânc înrădăcinată capacitatea de a lua ATITUDINE şi de a-i ajuta pe cei aflaţi în dificultate, ceea ce va permite consolidarea valorilor noastre: solidaritatea şi coeziunea socială.
Îmi pare rău totuşi , că există şi oameni care nu mai ştiu să utilizeze oportunităţile care li se oferă pentru că şi-au stabilit un set de valori considerate imuabile. Diferenţa dintre teorie şi practică este mare şi acest lucru ar trebui să ne pună serios pe gânduri atunci când în joc este viaţa noastră. Problema apare însă atunci când societatea reuşeşte să inducă individul în eroare.
Aşadar actorii au fost acaparaţi de piesă, fără să realizeze asta şi acum au impresia unei LIBERTĂŢI totale de decizie, când de fapt replicile sunt construite artificial. Întreaga lume pare să joace o piesă de teatru şi sunt prea puţini cei care încearcă să spargă tiparele. Singurul fundament al fiinţei umane este egoismul, care pare astăzi să se dilueze sub aspectul numeroaselor doctrine care îl combat.
Trebuie să luptăm  dacă vrem să reuşim, trebuie să devenim activi, trebuie să acţionăm prin propriile noastre mijloace. Lumea există şi în absenţa noastră şi doar noi putem să încercăm să schimbăm asta!