02 decembrie 2011

If we could find words…!

Cât valorează oare numai un cuvânt bun, ori o frază de confirmare a gândurilor tale, ori zâmbetul unui prieten, un “da” sau un “nu”? 
Ar spune cine va că vorbele reprezintă punţile de legătură între oameni. Aş fi de acord. În general, toate probleme sunt provocate din lipsa comunicării. Nu mai avem timp să stăm să discutăm, să ne spunem sentimentele, trăirile şi of-urile.
Cel mai frumos aspect al vieţii este de fapt COMUNICAREA! Gândiţi-vă ce se întâmplă când într-un cuplu există distorsiuni în comunicare, oamenii nu mai comunică, devin agresivi din teama, din cauza necunoaşterii a ceea ce poate fi în celălalt, teama naşte expectaţii negative, şi atunci... iubirea devine ură, oamenii se despart... comunicarea e întreruptă.
 Comunicarea e o artă... o artă vitală a vieţii.  Marea artă constă în a şti să  folosim cuvintele împodobindu-ne viaţa, facând din ele bijuterii de valoare.
Aşadar la început a fost cuvântul....
 Asta e şi aceasta observ mai des: facem totul pe fugă şi lăsăm comunicarea tot mai în spate.
Soţul îşi părăseşte soţia pentru că pur şi simplu nu mai comunică. Soţia îşi părăseşte soţul pentru că el e prea ocupat ca să o mai poată asculta şi pe ea. Părinţii îşi bat copiii fără să se mai intereseze şi de partea lor de poveste. Copiii pleacă de acasă pentru că nu se pot înţelege cu părinţii. Angajaţii sunt nemulţumiţi pentru că au impresia că pe ei nimeni nu-i ascultă, şefii sunt irascibili pentru că nu au timp să comunice cu nimeni. Am devenit mono silabici, uneori ne înţelegem doar din gesturi şi lăsăm cuvintele deoparte. Ni se pare mai important un telefon decât propriul copil. Ni se pare mai interesant un meci de fotbal decât nevasta care plânge. E mai bună o telenovelă decât un soţ nemulţumit. Încet, încet ne cufundăm în ceva nedefinit, fără cuvinte.
Vrem să ştim de ce ni se destramă viaţa. De ce copiii nu ne mai ascultă şi de ce părinţii nu ne înţeleg. Angajaţii îşi dau demisia în grup şi toată lumea ne ocoleşte. DE CE? Căutăm răspunsuri. Mergem la psihologi, la biserici şi la vrăjitori încercând să ne regăsim. Avem un strigăt mut al disperării...... NU MAI COMUNICĂM! Acolo greşim!

19 septembrie 2011

Profunzime

Nu există prea multe chestii pentru care ar trebui să găsesc explicaţii... Poate că ideea că îi plăceam m-a făcut să-l plac şi eu, poate că după o relaţie plicticoasă ai nevoie de o îmbrăţişare adevărată, nicidecum de una grăbită.
Aşadar ne-am văzut îmbrăţişaţi şi totul a luat curs mult prea repede. Mult timp am rămas apropiaţi, având convingerea că e doar o situaţie care nu se precipită şi care îmi dă posibilitatea să mi-o doresc singură, s-o anticipez. 
   După lunga pauză de după îmbrăţişare ne-am sărutat cu precauţie, fără să simulăm o devorare reciprocă. Al doilea sărut a fost o explorare atentă, jucauşa. 

M-am desprins de el...Nu înţelegeam ce se întamplă, dar nici nu aş fi vrut să mă gândesc. Calm, mi-a rostit numele şi m-a întrebat ce s-a întâmplat. Am zâmbit si aş fi vrut să-i spun cât de frumos e să-ţi auzi numele în asemenea situaţii. Cu toate că suntem practic nişte necunoscuţi, îmi ştie numele, îl pronunţă şi acest lucru dă un sens de apartenenţă unul altuia, de nevoie reciprocă de înţelegere, creează intimitate.

Intimitate incipientă, intimitate ce se dezvoltă în jurul sentimentului de linişte interioară şi al dorinţei de a avea tot mai mult!!!

17 iulie 2011

Liniştea care vorbeşte

Viaţă ... Oameni ...Oameni plăcuţi care îmi fac viaţa un paradis. Aş dori ca această magie să dureze o eternitate. Doresc ca această fiinţă să pătrundă adânc în sufletul meu şi să rămână acolo mereu!
O seară plină de farmec, o seară dulce asemeni unui zâmbet de copil inocent. Nu mi-am imaginat niciodată că doi oameni pot să oprească timpul în loc. Magia ce evadase din basme acum şi-a găsit libertatea între aceşti doi oameni.
Şi totuşi lucrurile simple sunt cele care oferă farmec vieţii. Oare cine poate să ştie cât durează fericirea? Dificilă întrebare ....... Acum nu e important cât timp se va desfăşura această fericire, ci faptul că a fost posibil să mă simt fericită!
Şi totuşi oamenii sunt cercul de lumină care înconjoară viaţa, şi o fac să devină din ce în ce mai luminoasă. Iar eu pot afirma cu certitudine că acest om are un loc aparte în sufletul meu şi mă poate determina să văd lumea cu alţi ochi!!!

30 aprilie 2011

Doar oameni .........

Mi s-a întâmplat recent .... şi m-am convins de un lucru ... Mulţi oameni nu sunt ceea ce par. Mulţi oameni afirmă ceva cu certitudine, dar se adevereşte a fi fals şi iarăşi timpul, şi iarăşi viaţa pe care îi consider uneori indici nefavorabili,  mă ajută. Sunt sigură că totul se întâmplă cu un scop, coincidenţă nici într-un caz nu poate fi.
Deseori nu înţelegeam de ce oamenii poartă o mască (uneori chiar mai multe) învăluind pe cei din jurul lor în mireasma de calităţi în care s-au îmbrăcat în mod forţat şi lăsând în umbră buruienile defectelor. Multora dintre ei le este frică să îşi arate adevăratele sentimente, alţii se arată puternici pentru a nu fi răniţi ... şi poate fac lucruri ce îi rănesc pe cei din jur şi care ţin la ei.
Lumea a devenit un teatru. Voinţa este regizorul acestei piese de teatru. Voinţa anulează personalitatea oamenilor  determinând-i să fie robi la acelaşi şir de slăbiciuni: aur, mărire, amor....... Lumea este o scenă pe care se joacă mereu şi mereu aceeaşi piesă.
Tu nu ai făcut decât să îţi  alegi o mască ce îţi ascunde nu doar faţa, ci şi zâmbetul din priviri, şi lumina din suflet...
De multe ori nu ai crezut în mine şi nu ai dorit să renunţi la ea, ai continuat acel dans care te transformă urât, iar dezamăgirile sunt tot mai frecvente în ceea ce te priveşte şi descopăr  cât eşti departe de a fi aşa cum te arătai şi cât de mult această mască începe să facă parte din tine. Să nu îţi treacă prin gând că iubirea ta mă poate face inofensivă, ci dincontra lipsa aceasta a măştilor ma poate determina să fiu rea şi ironică şi niciodată prefăcută, iar sinceritatea o ştie toată lumea ... e periculos de benefică

24 aprilie 2011

Nu mai avem timp .... dar ne dorim Senzaţionalul!

Timpul e cel care ne dă mari bătăi de cap, de nenumărate ori l-am dori să îl recuperăm, însă într-o variantă favorabilă nouă, care ne-ar pune în lumină, fără a mai repeta o eventuală greşeală. De multe ori gândim ca dacă nu ne grăbeam totul avea să fie perfect. 
Mai mereu zic că de vină nu e acest secol al vitezei, care ne impulsioneaza să fim cât mai grăbiţi, uitând totodată să ne bucurăm de ceea ce avem. Concret, suntem grăbiţi, nu comunicăm sănătos, nu selectăm destul de eficient. 
Mai mereu dorim să sărim peste câţiva paşi, fără a sesiza ca lucrurile importante rămân undeva în urmă şi ne irosim viaţa pe nimicuri, nimicuri fără sens.
Acum chiar nu contează că sărim acei paşi într-o relaţie şi sărim în pat poate de la prima întâlnire. Şi nu mai contează că mai întâi cunoşti nuditatea, ca mai apoi să cunoaştem caracterul.
Totul se petrece în grabă, suntem cotropiţi de această grabă, iar dacă Iubita îţi poartă cămaşa şi doreşti să o răvăşeşti, în timp ce îţi face micul dejun eşti prea grăbit.
Când eşti în pat cu o femeie şi o doreşti evident că eşti grăbit. O scapi de haine să o poţi iubi în voie, te grăbeşti. Unde ne grăbim?  Dar la sigur din graba aceasta nu poate ieşi ceva genial.     

07 aprilie 2011

E posibil oare ca realitatea să fie doar o iluzie?!

Există mii de modalităţi prin care oamenii pot produce o schimbare. Dacă dorim cu adevărat ca speranţele noastre de a construi o lume mai bună şi mai sigură să nu devină doar o iluzie, avem nevoie, mai mult ca niciodată, de implicarea fiecăruia dintre noi.
Vreau neapărat să mulţumesc acelor tineri care nu le este frică de a face lumea un loc mai bun. Sunt sigură că în fiinţa fiecăruia dintre noi este adânc înrădăcinată capacitatea de a lua ATITUDINE şi de a-i ajuta pe cei aflaţi în dificultate, ceea ce va permite consolidarea valorilor noastre: solidaritatea şi coeziunea socială.
Îmi pare rău totuşi , că există şi oameni care nu mai ştiu să utilizeze oportunităţile care li se oferă pentru că şi-au stabilit un set de valori considerate imuabile. Diferenţa dintre teorie şi practică este mare şi acest lucru ar trebui să ne pună serios pe gânduri atunci când în joc este viaţa noastră. Problema apare însă atunci când societatea reuşeşte să inducă individul în eroare.
Aşadar actorii au fost acaparaţi de piesă, fără să realizeze asta şi acum au impresia unei LIBERTĂŢI totale de decizie, când de fapt replicile sunt construite artificial. Întreaga lume pare să joace o piesă de teatru şi sunt prea puţini cei care încearcă să spargă tiparele. Singurul fundament al fiinţei umane este egoismul, care pare astăzi să se dilueze sub aspectul numeroaselor doctrine care îl combat.
Trebuie să luptăm  dacă vrem să reuşim, trebuie să devenim activi, trebuie să acţionăm prin propriile noastre mijloace. Lumea există şi în absenţa noastră şi doar noi putem să încercăm să schimbăm asta!

24 februarie 2011

Zi magică de februarie!!!

E iarnă, un anotimp ce îngheaţă natura, însă nu şi pe noi. E iarnă .... un alb imaculat .... un castel de gheaţă ce mă lasă la poarta sa,  mai mereu ratacită printre gânduri.... 
S-a întâmplat într-o iarnă, într-o zi de februarie. Mi-aduc aminte de parcă aş fi trăit ieri această poveste. O poveste ce o poţi trăi doar o singură dată în viaţă. Oricât aş dori-o repetată, ea ramâne unică,totuşi o păstrez încrustată în eternitatea sufletului meu.
O iarnă de copil. Frumos şi nebun. Fără griji, fără probleme. Pare acum. Deşi atunci ... ce zbucium, ce furtuni, ce trăiri, ce nebunii....
O zi inexplicabil de frumoasă  ... de februarie .... în care doi copii au decis sa meargă un timp pe acelaşi drum. O cale ce au descoperit-o comună într-o seară, pe întuneric, în mijlocul unei pene de curent. Cu toate că era destul de întuneric, drumul ce trebuia parcurs , părea mai luminos ca niciodată. Doi copii care au împărţit o vreme aceeaşi privire, aceleaşi cărţi, aceleaşi zâmbete, aceeaşi porţie de cartofi prăjiţi...., dar mai ales aceleaşi sentimente. Şi o făceau strâns ţinându-se de mână. Cu inocenţă în suflete. Cu îndrăznela tinereţii în priviri.
El, băiatul cu ochi albaştri pătrunzători, atât de sinceri, încât privirea lui durea uneori. Mâinile sale reci şi degetele subţiri ce se plimbă atent prin părul Ei,se fac simţite şi acum . Ea, blondă instabilă, răsfăţată si mereu nemulţumită , mereu căutând departe ceea ce , poate, se afla tocmai lângă ea. El inteligent, profund, Ea, superficială dar punându-şi tot sufletul în fiecare trăire.
Şi în special acea zi de iarnă, o zi cu soare , chiar cu prea mult soare ce făcea iarna mai uşor suportabilă. Raze de iarnă, preţioase ca nişte diamante, se revărsau peste aceşti doi copii frumoşi ce se ţineau strâns de mâini, fără să observe nimic în jur.  Totul era înzăpezit, un basm teribil de frumos, un basm real, împrejurimi acoperite de o  strălucitoare şi imaculată haină albă. Soarele îi îmbrăţişa cu razele sale călduţe şi multe săruturi trăite nu doar cu buzele, ci şi cu întreg suflet. Priviri mute de uimire, de magie, de gravitatea sentimentelor. Sentimentul că lumea stă în loc ca ei să se iubească în voie. În iarna lor....
Drumurile lor au continuat....În aceeaşi direcţie ... Mereu înainte, doar că El pe un trotuar, Ea pe celălalt. Acest drum e traversat cu o vorbă blândă, cu o îmbrăţişare caldă pentru a se reîntâlni aceşti doi copii, maturi deja, şi a-şi reaminti că au existat două suflete contopite de dor! ....  
   

11 februarie 2011

Schimbare

Se spune că era odată un orb aşezat pe trotuar şi avea o bucată de lemn pe care scria: "Vă rog ajutaţi-mă, sunt orb! ". Un creator de publicitate trecea pe acolo şi văzând puţinele monede din cutia cerşetorului, lua bucata de lemn, o întoarce şi scrie alt anunţ. Pune bucata de lemn la loc şi pleacă. După amiază a trecut din nou pe lângă cerşetor şi cutia lui era plină cu bani. Orbul i-a recunoscut paşii şi l-a întrebat ce a scris pe lemnul lui... Creatorul i-a raspuns "Nimic neadevărat despre celălalt anunţ... dar ... cu alte cuvinte". A zâmbit şi a plecat. Cerşetorul nu a ştiut niciodată ce zicea noul lui anunţ ... dar scria aşa: "Azi e primăvară şi eu nu pot să o văd!". 
Schimbă de strategie când un lucru nu îţi iese şi lucrurile  se pot schimba...Nu urma drumul marcat pentru că te va duce doar acolo unde au fost şi alţii... Încearcă să fii un om de valoare şi nu neapărat un om de succes. Un om de succes este acela care poate construi o fundaţie solidă cu cărămizile pe care alţii le aruncă în el.   

26 ianuarie 2011

Timpul. Marele solvent.


Timp ... încontro mergi? De ce te grăbeşti mereu? De ce nu mă laşi să trăiesc, de ce treci ca un vârtej pe lângă mine? Fii mai blând ... nu vezi cât îmi este de greu să mă adaptez la ritmul tău alert? Mă chinui dar nu pot, alerg dar  nu te pot ajunge ... aşteaptă!

Lasă-mă să visez, să uit de mine. Îmi trebuie libertate şi timp, timp în care să îmi pun ordine în gânduri, în care să îmi dau seama ce îmi doresc cu adevărat.
Doresc să privesc neîntrerupt orizontul albastru!
Să mă joc cu razele de soare!
Vreau sa privesc al nopţii astru
Şi să rămân nepăsătoare...
De ce totul trece atât de repede şi rămânem doar cu amintirile. Viaţa e atât de complicată sau doar mie mi se pare asta?
Urăsc momentele de cumpănă şi se pare că sunt tot mai dese. de ce?
De ce? De ce? De ce? Pentru că asta e realitatea ...
Realitatea este numele pe care îl dăm dezamăgirilor noastre.
Realitatea este crudă şi nu ţine cont de nimic. Realitatea există atunci când recunoaştem că am pierdut. Aceasta e realitatea pt mine.
Nu în zadar se spune că TIMPUL este un maestru de ceremonii care ne duce mereu acolo unde se cuvine să fim, avansăm, ne oprim şi dăm înapoi la ordinele lui, greşeala noastră e că ne imaginăm că-l putem trage pe sfoară.

25 ianuarie 2011

Gânduri ...


Şi totuşi viaţa e cel mai frumos imn ce îl poţi fredona în fiecare zi fără să te plictiseşti. Tot ea, viaţa, te încununează cu momente incredibile, care mai apoi te determină sa le ţii aproape de suflet, ca nu cumva să se piardă pe undeva, pe drumul uitării. 

Şi totuşi de la viaţă ne dorim fercire, o călătorie infinită de la cer la pământ,care de fiecare dată adună tot mai multe amintiri, încât uneori simţi că această fericire va exploda în mii şi mii de stropi de beatitudine, şi care se vor aduna iar în forme din ce în ce mai frumoase.
Cel mai plăcut ce mi se poate întâmpla este să mă văd sclipind în ochii care mă privesc cu atâta căldură şi drag zi de zi, să mă simt copil în cele mai dulci momente ale zilei, să mă las cuprinsă de emoţii de fiecare dată când privesc, îmbrăţişez, primesc îmbrăţişare, sărut, primesc cea mai pură căldură, învăţ să mă bucur tot mai mult, să simt cu toţi porii că am alături cel mai frumos suflet.
Important e să fii propriul tău soare în fiecare zi. Trăiesc cu pasiune fiecare clipă şi iubesc, pentru că nimeni nu este ca mine, nimeni nu iubeşte ca mine şi nimeni nu seamăna cu mine. Fiecare dintre noi e un suflet unic şi frumos, o rază de soare coborâtă pe pământ.
Toate culorile sunt în sufletul meu, iar el mă pictează zi de zi, suflă strălucire peste fiinţa mea, îmi pune pe faţă un curcubeu de zâmbete. Şi totuşi mai am până îmi găsesc împlinirea şi sper să o cunosc în viaţa asta... Până atunci ma scald în culori unice de iubire deplină!!! 
  

04 ianuarie 2011

Doar tu.... o zi doar pentru tine!!!


Tu eşti lângă mine, mă priveşti în linişte fără să scoţi nici un sunet, poate e mai bine aşa ... dar totuşi schiţezi un zâmbet angelic, doar tu poţi fi aşa, ştii bine că sunt momente în care nu mă satur să te privesc.


Nu ne-am vorbit, doar ne-am privit, ţi-am zâmbit şi m-ai luat de mână, te-am strâns cât am putut de tare, apoi ne-am îmbrăţişat  şi o linişte înfiorătoare s-a lăsat peste noi, eram doar un singur gând ... Noi!!!