Nu respect superficialitatea...

Multora le este greu sa ajungă oameni de valoare.  Mulți nu recunosc că devin superficiali, construind ziduri imense între ei și alții, și anume prin vorbe puțin gândite, lipsa de înțlegere, mulți știind ce vreai să spui înainte ca să te asculte.  E absurd faptul, însă mulți se înșeală pe ei însăși, încercând să se dea drept altcineva, ignorând ceea ce reprezintă cu adevărat.

Nu neg faptul că există persoane care duc un mod de viață profund, străduindu-se să învețe ceva, să schimbe ceva și ,de ce  nu, să se autoeduce.

Revenind la superficialitate,mulți acordă valoare vestimentației,  telefoanelor, mașinilor, caselor de lux .... În acest mod se construiește scara de valori în prezent. Trist, dar adevărat, am ajuns timpuri  în care practic nu ai cu-i să îi spui “Bună ziua! Ce faci?” că nu mai primești răspuns înapoi. Am ajuns să vedem lucrurile doar așa cum ni se arată,nu încercăm să mai cercetăm pentru a căuta sensuri și înțelesuri. Iar teama de  ” ce o să spună alții despre mine”  există în orice celulă a oamenilor, ceea ce îi face să devină doar simpli “oameni de fațadă”, fără personalitate, în schimb înzestrați cu multă ipocrizie.

Dacă mă gândesc bine oamenii superficiali sunt o specie aparte, oameni frustrați, cu diverse complexe, scuipând venin încotro nimeresc, Mă rog au și ei un principiu în viață ”Hoțul neprins este negustor cinstit”.  Iar dacă sunt prinși o fac pe victima... Orice numai să nu scape de superficialitate...

Păcat că mulți dintre noi uită de sinceritate, doar apelând la ea am putea fi mai buni, mai onești și mai liberi. 

Am înțeles de curând că ceea de ce avem nevoie sunt oamenii carora li se observă sufletul în priviri astfel încât să te simți copleșit de această puritate.  Ceea ce ne lipsește este nimic altceva decât simplitatea, doar oamenii simplii reușesc să își păstreze nealterate valorile umane și sufletele frumoase. Însă după cum se pare această Simplitate chiar a devnit un Complex în zilele noastre...

Iubirea nu are început sau sfârșit... Ea există!

    Această poveste a început într-o zi. Era doar o zi, asemeni acelei zile în care s-a născut planeta. O zi în care iubirea a prins aripi și am înțeles că ea exista pentru a ne face fericiți!!! Am ajuns la concluzia că DA , TE IUBESC!!!

    Tu ești tot ce putea sa mi se întâmple mai bun în viață. Tu ai devenit singura ființă din viața mea care îmi  dă forță să merg mai departe și să înfrunt obstacolele din drumul vieții. 

    Alături de tine trăiesc cel mai frumos basm din univers. Vreau să îți spun că voi lupta mereu ca această poveste frumoasă să nu se sfârșească niciodată.

    Tu ai devenit sufletul meu pereche, alături de care mă simt eu însumi,iar când mă uit în ochii tăi mă simt în siguranță.

   Tu ești cel care ai răspândit praf magic în viața mea și mi-ai dat putere să zbor deasupra tuturor. Tu mi-ai deschis porțile spre paradisul în care trăim … descoperind atîtea lucruri minunate în jurul nostru … răsăritul soarelui , sunetul bătăii din aripi a unei păsări … dragostea noastră a dat suflare la tot ce există .

    De-aș dispune de tot timpul din lume aș alege să mi-l petrec alături de tine ... în brațele tale, strângându-mă puternic la pieptul tău și simțindu-mă protejată de tot răul care există.

     Împreună putem trece peste orice, împreună constituim Perfecțiunea.  Doar lângă tine îmi dau seama că pot face orice, dispun de putere și încredere în mine … de fapt te am pe tine. Te Iubesc!!! Îți iubesc fiecare pas,fiecare sclipire a privirii și fiecare suflare.....îți ador fiecare cuvânt....gest sau clipire....te iubesc într-un totul....cu calităti și defecte...la bine și la rău...la bucurii si la supărare....te iubesc și nu îmi e frică să rostesc  că este cel mai prețios sentiment pe care inima mea îl poate naște în această lume imperfectă.

And she said ... Yes

Într-un cuplu există câteva momente pe care nu le poţi da uitării nicicând: prima întâlnire, primul sărut, primul "Te iubesc" ... şi în cele mai "fericite până la adânci bătrâneţi" cazuri - cererea în căsătorie!!!
Şi anume cererea în căsătorie la sigur îmi va ramâne în memorie precum un ecou ce va răsuna incontinuu.
Aşadar, în acea zi nici prin cap nu îmi trecea că iubitul meu plănuieşte o cerere în căsătorie. Vreau să spun că atunci când s-a întâmplat am rămas literalmente fără cuvinte.
Era o zi de duminică, în care lucram, şi nici nu ştiam ce mă va aştepta în acea după-amiază, doar că toată ziua îmi apărea pe buze un zâmbet inocent, aşa din senin...
O zi extraordinară, iar iubitul meu a zis să o petrecem la plajă, era foarte emoţionat, şi tot mă grăbea să ieşim mai repede din casă.
Mă gândeam şi eu de unde atâta grabă, nimic nu prevestea că acea zi va fi una ce îmi va marca întreaga viaţă .... doar că după o săptămână de ploi puternice, a sosit una plină de soare ... o zi de vară în toată splendoarea!

Mesajul meu cu aripi

Surpriză ....

Ajunşi la plajă, am observat că un prieten ne filmează, în jur se aude muzică romantică şi pe cer mesajul de cerere în căsătorie "Te iubesc, Natalia! Vrei să fii soţia mea? " a prins aripi.  Am rămas fără cuvinte ... doream să ating acel mesaj, să văd într-adevăr dacă nu e un miraj. Acel avion ce făcea ca mesajul meu să zboare m-a emoţionat până la lacrimi ....
În acest timp iubitul meu s-a aşezat în genunchi, lacrimi în ochi de fericire şi multe emoţii.... Am auzit şi am memorat primele cuvinte care la sigur vor rămâne pentru o eternitate în inima mea "Din prima zi am ştiut că eşti aleasa mea ..." au mai urmat multe cuvinte frumoase. Ce aş mai putea adăuga? Doar că am rostit DAAAAAAAAAAAAAAA din toată inima la întrebare, fără să mă gândesc prea mult şi am acceptat să port cel mai frumos inel de logodnă văzut vreodată. Este finuţ, elegant, ieşit din tipare şi deosebit asemeni puiului meu care mi l-a oferit!
În jur o atmosferă incredibilă, iar după răspunsul meu, oamenii ce se aflau pe plajă, pe care măcar nici nu îi cunoşteam, au început să aplaude şi să strige, iar eu sincer nu îmi puteam opri lacrimile, mereu îmi voi aminti cât de binecuvântată am fost în acea zi şi cât de mult contează să fii iubit şi să iubeşti cu adevărat.
A fost un moment de nedescris, fenomenal, magic, m-am simţit mai împlinită ca niciodată şi am căpătat încredere să merg cu paşi siguri înainte. Am realizat ca puiul meu mă vrea lăngă el şi a lui. 
Un basm ce a prins viaţă şi un capitol lung ca va semnifica "o viaţă în doi".
Aşadar visele devin realitate, doar dacă crezi în ele şi faci ceea ce simţi cu adevărat. Sunt extrem de fericită şi pot să vă spun că mă bucur nespus de mult pentru că am cel mai dulce, frumos, iubitor logodnic din lume - viitor soţ şi îl IUBESC LA NEBUNIE!!! 

Iar aceasta a fost piesa care se auzea pe fundalul cererii în căsătorie .... Magnific ... 

Există un nou brand în Moldova ... sărăcia

        În nenumărate rânduri mă gândeam de ce oare măcar noi generaţia tânără care păşeşte deja pe un meleag al aşa-zisei democraţii nu îşi găseşte locul în Moldova, ci dincontra tot mai mulţi vor să fugă de aici. Dacă sincer nu văd nimic bun să se întâmple în acest "colţişor de rai", însă observ tot mai des că limba, istoria şi tradiţiile au devnit obiecte ale jocului politic. Frumos ... ador această piesă de teatru jucată pe scena Moldovei. Şi actorii extaordinari, ma refer la politicienii, oameni de frunte, am impresia ca nu dorm noaptea şi învaţă cuvânt cu cuvânt, pentru a da naştere acestei opere...

 Şi totuşi mă gândesc ... dacă s-a decis ca Republica Moldova în 1991 să fie liberă şi ... comunistă, acum oare cum suntem? Iar cine doreşte să vadă un popor de oameni nefericiţi să pornească spre Moldova.

                Şi tot aşa Parlamentul prin vot unanim proclamă sărăcia un brand al Republicii Moldova, mă mir cum de nu i-a   scris şi articol în Constituţie...Vor mai avea ăştia şi tupeul să recunoască prin vot că prostia reprezintă un alt brand, numai că nu al poporului , care nu are nici o vină, ci al celora care îl conduc cu mult entuziasm către Nicăieri şi îl manipulează la nesfârşit, făcându-l să pară în ochii străinilor aşa cum nu este?!

P.S. Mai există oare termenul de "sinceritate"? De mică eram învăţată acasă să spun adevărul că doar aşa voi fi apreciată şi nu voi lăsa loc pentru îndoieli. Dar acum observ contrariul, sinceritatea a dispărut, iar oamenii au ales să mintă de frică să nu îşi piardă locul din mulţime. Mai în glumă, mai în serios , însă ceea ce se întâmplă e foarte grav...

Ce zice viaţa mea despre mine în acest moment?

De la începutul anului 2012 am luat o decizie: "Să înving nişte temeri mai vechi, pe care le simţeam o povară destul de grea pentru mine". Despre acestea voi povesti mai tărziu.
Şi totuşi fiecare ştie că n-a venit întâmplător pe această planetă, aşa că uneori mă găndesc care e misiunea mea ... oare să fi pus acea cărămida ce duce la schimbarea lumii ...
Şi totuşi viaţa mea ce zice despre mine? Oare ce ataşament am avut vis-a-vis de ea? Aceasta nu pot să o ştiu... Dar, sunt de părere că nu e nevoie să ai doar note de 10 şi să ştii o mulţime de lucruri, nu e nevoie să fii menţionat în cărţi de istorie sau în cartea recordurilor...
Cu certitudine viaţa mea nu zice nimic rău despre mine ... eu ştiu ... ea mă iubeşte şi de multe ori mi-a venit în întâmpinarea mea, lăsându-mă să gust din şansele pe care mi le oferea.
Mai pe scurt, niciodată nu am uitat că sunt un OM, şi cu cât am lucrat mai mult cu mine, cu atât contribuţia pe care am adus-o lumii a fost mai mare, iar la sfârşitul vieţii sper că şi moştenirea lăsată va fi una valoroasă!
Mereu cădeam şi meditam asupra unui lucru şi anume asupra stărilor prin care trece un om în drumul vieţii ... de la A GÂNDI la A REALIZA şi de la A REALIZA la A FI !

If we could find words…!

Cât valorează oare numai un cuvânt bun, ori o frază de confirmare a gândurilor tale, ori zâmbetul unui prieten, un “da” sau un “nu”? 
Ar spune cine va că vorbele reprezintă punţile de legătură între oameni. Aş fi de acord. În general, toate probleme sunt provocate din lipsa comunicării. Nu mai avem timp să stăm să discutăm, să ne spunem sentimentele, trăirile şi of-urile.
Cel mai frumos aspect al vieţii este de fapt COMUNICAREA! Gândiţi-vă ce se întâmplă când într-un cuplu există distorsiuni în comunicare, oamenii nu mai comunică, devin agresivi din teama, din cauza necunoaşterii a ceea ce poate fi în celălalt, teama naşte expectaţii negative, şi atunci... iubirea devine ură, oamenii se despart... comunicarea e întreruptă.
 Comunicarea e o artă... o artă vitală a vieţii.  Marea artă constă în a şti să  folosim cuvintele împodobindu-ne viaţa, facând din ele bijuterii de valoare.
Aşadar la început a fost cuvântul....
 Asta e şi aceasta observ mai des: facem totul pe fugă şi lăsăm comunicarea tot mai în spate.
Soţul îşi părăseşte soţia pentru că pur şi simplu nu mai comunică. Soţia îşi părăseşte soţul pentru că el e prea ocupat ca să o mai poată asculta şi pe ea. Părinţii îşi bat copiii fără să se mai intereseze şi de partea lor de poveste. Copiii pleacă de acasă pentru că nu se pot înţelege cu părinţii. Angajaţii sunt nemulţumiţi pentru că au impresia că pe ei nimeni nu-i ascultă, şefii sunt irascibili pentru că nu au timp să comunice cu nimeni. Am devenit mono silabici, uneori ne înţelegem doar din gesturi şi lăsăm cuvintele deoparte. Ni se pare mai important un telefon decât propriul copil. Ni se pare mai interesant un meci de fotbal decât nevasta care plânge. E mai bună o telenovelă decât un soţ nemulţumit. Încet, încet ne cufundăm în ceva nedefinit, fără cuvinte.

Vrem să ştim de ce ni se destramă viaţa. De ce copiii nu ne mai ascultă şi de ce părinţii nu ne înţeleg. Angajaţii îşi dau demisia în grup şi toată lumea ne ocoleşte. DE CE? Căutăm răspunsuri. Mergem la psihologi, la biserici şi la vrăjitori încercând să ne regăsim. Avem un strigăt mut al disperării...... NU MAI COMUNICĂM! Acolo greşim!

Profunzime

Nu există prea multe chestii pentru care ar trebui să găsesc explicaţii... Poate că ideea că îi plăceam m-a făcut să-l plac şi eu, poate că după o relaţie plicticoasă ai nevoie de o îmbrăţişare adevărată, nicidecum de una grăbită.

Aşadar ne-am văzut îmbrăţişaţi şi totul a luat curs mult prea repede. Mult timp am rămas apropiaţi, având convingerea că e doar o situaţie care nu se precipită şi care îmi dă posibilitatea să mi-o doresc singură, s-o anticipez. 

   După lunga pauză de după îmbrăţişare ne-am sărutat cu precauţie, fără să simulăm o devorare reciprocă. Al doilea sărut a fost o explorare atentă, jucauşa. 

M-am desprins de el...Nu înţelegeam ce se întamplă, dar nici nu aş fi vrut să mă gândesc. Calm, mi-a rostit numele şi m-a întrebat ce s-a întâmplat. Am zâmbit si aş fi vrut să-i spun cât de frumos e să-ţi auzi numele în asemenea situaţii. Cu toate că suntem practic nişte necunoscuţi, îmi ştie numele, îl pronunţă şi acest lucru dă un sens de apartenenţă unul altuia, de nevoie reciprocă de înţelegere, creează intimitate.

Intimitate incipientă, intimitate ce se dezvoltă în jurul sentimentului de linişte interioară şi al dorinţei de a avea tot mai mult!!!