Incertitudine.......... Cine suntem noi?

Cine suntem noi cu adevărat? Nişte marionete pe scena vieţii după opinia mea, care ne ghidăm după anumite concepte cu care de cele mai multe ori nu suntem de acord, dar le admitem şi mergem mai departe. De ce nu avem propriile idei, ci le împrumutăm de la alţii, de ce nu facem ce ne taie capul, de ce nu ştim să spunem "NU", de ce nu suntem noi? E atât de complicat să fii sigur pe tine şi să iei deciziile singur fără a fi influenţat de nimeni? Poate e , doar uneori, în rest e atât de simplu să fii "TU".

Eu nu prea ţin cont de părerea celorlaţi pentru că prefer să fac ceea ce eu cred că e bine, nu ce cred ceilalţi şi dacă greşesc ştiu că data viitoare nu trebuie să mai fac aceeaşi greşeală.

Nu îi înţeleg pe cei care nu sunt siguri pe ei şi fac ce le zic ceilalţi, parcă sunt nişte căţeluşi, sunt penibili. De ce avem un cap pe umeri,  să îl folosim  nu să îl lăsăm la păstrare. Sunt conştientă că multă lume nu e de acord cu mine şi nici cu felul meu de a fi, unii zic că trebuie să mă dau în rând cu lumea, dacă nu sunt de acord cu ei să zic "da, da, da"  să nu-şi dea seama ce gândesc. What????????????? Cum adică să mint  doar pentru că nu sunt de acord cu cineva? Doar poate că părerea mea o să îi facă să gândească altfel, cine ştie? De ce să fiu ipocrită? Eu nu sunt aşa, eu zic tot în faţă, fie că doare, fie că nu, asta sunt, Şi să nu mai aud că "Nu e bine ce faci?" ...... chiar nu mă interesează...

Give me the words that say nothing at all.............

Asupra raţiunii mele predomină amprenta ta ... de aceea te admir nespus de mult şi la un moment dat  m-ai influenţat într-o oarecare măsură.

Dar totuşi nu vreau să te cunosc. Recunosc că mă gândesc la tine ca la o persoană care ascunde multe adevăruri frumoase, aşa că uneori îmi place să cred exact ce vreau eu despre tine. Pentru mine să te cunosc semnifică ceea ce vreau eu să văd şi să concep, nu ceea ce ai dori tu să îmi arăţi. Nu doresc să aud cuvinte în care nu vreau să cred sau cuvinte al căror sens îl pot contrazice destul de uşor. În ciuda oricărui fapt nu vreau să mă cert cu tine, îmi place să mă cert cu mine. Iar singurele cuvinte ce îmi vor fi drept călăuză devin: "Iubirea înseamnă armonie".

Dacă acesta este semnificaţia iubirii pentru tine eşti capabil să mă înţelegi.

E dificil să concepi diferenţa dintre a iubi o persoană pentru ceea ce este şi a iubi o persoană pentru ceea ce ne dorim noi să fie. Cursul unei relaţii ţine de un adevăr ce nu trebuie negat, acest adevăr poate schimba total cursul unei relaţii,  dar mai ales sentimentele pe care mizăm până în acel moment.

Deci să nu obişnuim să dăm viaţa unor iluzii, ci să fim sinceri unii cu alţii !

Soluţia este să învăţăm să fim sinceri. Nu trebuie să ne simţim vinovaţi pentru că exprimăm ceva ce simţim fie că este vorba de iubire sau mânie. Nu există emoţii bune sau emoţii rele(care nu trebuiesc exprimate) ci doar emoţii naturale.

Să fie oare aşa .....

Calea spre marele vis începe să mi se pară mult prea lungă şi presărată cu obstacole greu de trecut. Toată lupta mea pentru ceea ce tind într-adevăr: facultate, examene, scopuri nobile pt un viitor promiţător simt că vor duce spre ...... nicăieri.

Prietenii adevăraţi mă susţin spunându-mi că voi reuşi să le duc pe toate la bun sfârşit mai devreme sau mai târziu, doar că trebuie să cred în mine şi în forţele mele proprii şi să nu mă las doborâtă, deoarece astfel de momente posibil ca vor mai fi şi depinde doar de mine cum voi trece peste ele.

Părerea mea e că atitudinea e cea mai imoprtantă!  

Cultul Iresponsabilităţii (2)

Nu în zadar societatea constituie cea mai mare sectă din câte există. Sunt aici nişte criterii după care poate  fi catalogată o adunătură drept sectă:

1) Să aibă lider puternic, investit divin. Avem şi noi politicienii noştrii, aleşi să ne conducă şi care deţin puterea. Nu doar că ne conduc , însă nu dau socoteală nimănui pentru asta. Au promis ceva în campania electorală, au fost aleşi, dar nu s-au ţinut de cuvânt. Păi în mod normal ar trebui să poată fi destituiţi imediat fără moţiuni de cenzură în care să se susţină reciproc. E ca un contract, nu l-ai respectat mergi în tribunal, dai socoteală şi plăteşti despăgubiri părţii afectate. Dar nu, liderii politici nu au responsabilităţi ... ei doar ne conduc şi sectanţii îi votează, fără a avea nici o garanţie.

2) Să aibă revelaţii şi doctrine: păi avem şi noi , avem seturi de legi, reguli morale, obiceiul pământului, avem şi religii. Tacâmul e complet. Cu doctrinele stăm foarte bine: comunism, capitalism ..... Cu cât dresezi sectanţii să creadă că se poate nimic în afara doctrinei oficiale, cu atât mai bine , nici prin vis să nu le treacă altfel.

3) Nici nu ai deschis bine ochii, că religia te ia cu japca şi te înregimentează. După care vine şcoala şi te transformă într-un zombi, după chipul şi asemănarea sectanţilor. Păi bine finisăm liceul, după 12 ani şi ne trezim cu 2 mâini stângi, şcolile astea n-au nici o legătură cu realitatea , cu lumea reală .... o să atârni prin lume cu diploma de gât şi muritor de foame , neştiind să faci nimic.Adevărata lecţie pe care dresorii de minţi umane ne învaţă în şcoală este docilitatea, supunerea faţă de reguli făcute de alţii pentru tine. Nici măcar valorile moderne liberale nu mai ajută. Deci ţi se spune  că nu ţi-ai atins scopul în loc să ţi să spună că eşti prost: 12 ani e prea mult timp în care înveţi puţine lucruri. Desigur mai scapă câte unul cu minte întreagă şi care gândeşte singur, fără tiparele de gândire deja impuse: ăia sunt aşa de puţini că sunt excepţii. Care excepţii sunt ridiculizate de alţii şi pentru sistem nu reprezintă pericol.

Şcoala te învaţă  că ai nevoie de cineva care să îţi spună ce să faci, care să te înveţe ce să gândeşti, dar nu te învaţă cum să gândeşti, care să îţi prelucreze viziunea asupra realităţii, astfel încât să devii sclavul perfect. Cică dacă mergem la şcoală e un favor care ni se face , pe când de fapt dacă te duci la şcoală faci societăţii o favoare monumentală, îi dau ocazia să te modeleze după imaginea ei, amorţându-te şi omorându-te între timp. Dar tu te-ai născut cu libertatea de a învăţa, de a te schimba, de a evolua, de a-ţi crea viaţa, care este dreptul tău de om. În şcoală îţi vinzi  aceste drepturi foarte ieftin.

4) Se utilizează îndoctrinarea şi manipularea. Aia cu îndoctrinarea o ştim de la şcoală. O ştim şi pe aia cu manipularea "a-ţi minţit poporul cu televizorul". N-are rost să insist aici, că una e varianta oficială şi alta e realitatea, o simţim în fiecare zi.

Rezultatul este că sectantul nu mai poate concepe viitorul fără lider şi sistem. Sunt mulţi care nu pot concepe decât ceea ce au văzut deja: dictatură, comunism, capitalism. Oamenii nu pot vizualiza,  gândi o astfel de viaţă, decât sclavia în care ei trăiesc: sclavii care se cred liberi sunt sclavii perfecţi. Deci docilitate maximă.........            

Cultul Iresponsabilităţii (1)

Pentru un om e mult mai simplu să se supuie unei autorităţi care gândeşte în locul tău şi îţi spune ce să faci. De fapt este exact renunţarea la a-ţi conduce viaţa după cum consideri tu şi a lăsa pe alţii să îţi facă viaţa: dacă tu refuzi să gândeşti, vor gândi alţii pt tine şi în interesul lor desigur. Devii perfect manipulabil. Şi totul merge până într-acolo încât nu mai iei nici o decizie importantă sau minoră în viaţă fără a consulta "autoritatea". Nu mai crezi nimic până când nu-ţi dau voie "specialiştii". Nici nu e de conceput că şi specialiştii se mai înşeală, au dovedit-o de atâtea ori.

Tu devii un fel de gândăcel cretinizat, care înghite tot ce specialiştii îi oferă: nici măcar nu-ţi trece prin cap să pui la îndoială sau să verifici dacă într-adevăr aşa este. Dacă a zis specialistul e litera de lege, adevăr şi altfel nu poate fi.

Acuma, ar fi cum ar fi, dacă reprezentanţii autorităţii, ar avea mereu dreptate şi ar acţiona mereu în favoarea poporului. Însă trăim în lumea în care exploatarea prostiei şi a ignoranţei celor mulţi a ajuns să fie considerată o normalitate, ba chiar o virtute. Un om ignorant este automat un om iresponsabil, un om de paie, o plastilină modelabilă în orice formă doreşte autoritatea căruia se închină. Un om ignorant are nevoie să fie condus, să-i fie arătată calea, să aibă stăpâni. Alţii decid pt el. Ignorantul e sclavul perfect: crede tot ce-i spui...şi nu pune la îndoială nici un minut, dacă autoritatea îi spune asta.

Dacă autoritatea spune că E-urile sunt pt sănătate, sclavii ignoranţi n-au nici un fel de problemă  în a mânca E-urile, convinşi că totul e perfect ok. Dacă autoritatea îi spune că casa se cumpără cu credit  la bancă, sclavii n-au nici o problemă în a considera perfect normal să plătească casa de 2-3 ori băncii.

Dacă autoritatea îi spune că recunoaşterea lui ca individ în societate ţine de excesul de muncă şi de consum, sclavul n-are nici cea mai mică îndoială. Asftel luxul devine o necesitate de recunoaştere de sine. Totul e doar o imagine, o formă fără fond, dar nu contează sclavii nu observă. VALORILE sunt înlocuite cu "MUNCĂ-CONSUM ".

Şi pentru astea e nevoie de multă, foarte multă superficialitate. Avem şi de asta: e întreţinută, recomandată de autorităţile cărora sclavii se închină.

Ţara te vrea prost, însă scapă cine poate. Nu toată lumea cade în plasa culturii oficiale. Mai sunt oameni care scapă  după inoformaţie adevărată şi utilă şi studiază toată viaţa.

Din păcate asta e marea tragedie a rasei umane: autocondamnarea la ignoranţă. Şi dacă specialiştii spun că e bad noi nu punem la îndoială, deci nu facem cercetări, nu judecăm. Stăm cuminţi la locurile noastre, în ignoranţa regulamentară şi ne considerăm vârfurile inteligenţei, luăm de bună informaţia din sistem şi nu vedem decât pătrăţelul în care ne aşează sistemul.

Oare câtor dintre ei le-a trecut prin cap, ca informaţia cu care suntem îndoctrinaţi nu corespunde realităţii şi dacă se apucă să sape după dovezi descoperă chestii interesante şi utile? 

    

Decizia e a mea nu a altora....

Viaţa nu e ceva regizat de un expert, nu e o telenovelă cu final fericit. Într-o telenovelă indiferent ce decizii ia protagonistul va ajunge să fie fericit şi să nu regrete nimic, iubirea învinge mereu, iar cei răi sunt pedepsiţi. Viaţa nu e aşa, nu e o poveste cu happy end, dacă iei decizii potrivite poţi fi fericit, dar dacă nu...Trebuie să ştii când să îţi asculţi inima  şi când mintea.
Eu acum mi-am ascultat inima şi poate am greşit, dar poate nu, dar mă simt împăcată  cu mine. Eu am încercat, am avut încredere în el, dar nu a fost să fie. Asta e....   

Votaţi-mă, că vă dau....

A fost odată ca niciodată un trib. Unul de oameni. Vorba uneia dintre publicităţi , dintre ăia cu costum, cravată ... oameni normali ca mine şi ca tine. Trăiau zică-se într-o relativă pace şi unitate. Nici mai rău nici mai bine ca în oricare alt trib. Numai că iată vreo câţiva s-au dat păcatului, au mâncat mărul conştiinţei binelui şi răului (l-au mâncat pe tot) şi li s-a părut că tribul e prea dezorganizat şi că ar avea nevoie de o mână de fier care să-i ducă pe drumul cel bun.
S-au strâns ad-hoc ... muşcătorii mărului care acum vedeau binele şi adevărul, şi au redactat o serie de promisiuni, care  de care mai apetisante şi mai frumoase, pe care să le prezinte tribului. Utopice dealftel, având în vedere dezvoltarea economico-culturală a tribului. Dar ce nu face omul ca să-i fie mai bine? Şi aşa pişcătorii mărului au ajuns conducătorii tribului.
Să se facă (dez)ordine!!! au hotărât ei. Şi aşa a fost... Tribul s-a transformat în etalonul ordinii, unde fiecare muncea, mânca, îmbrăca, purta - cum, când şi ceea ce decidea şefu. Bineînţeles că ăsta a fost numai începutul. Că şi şefu trebuia şi el să manânce şi să se îmbrace, dar nu mai avea timp să muncească, fiind foarte ocupat să gândească. Daaaaaa a-ţi ghicit: să se gândească la noi idei pt (dez)ordonarea şi înflorirea tribului. Aşa că locuitorii tribului, ca nişte buni cetăţeni ce se găseau ei, trebuiau să producă cele necesare şi pentru Marele Conducător Atotştiutor. Cu orice preţ!
Această istorisire ar dura la nesfârşit , luând în considerare "avântul"  pe care tribul îl lua zi de zi. Dar mă gândesc că e mai bine să intru în tema principală şi să întreb. Ce, pe cine, cum şi de ce?    

Patria mea e Moldova

A fost de la început un abuz grosolan ceea ce s-a întâmplat în acest spaţiu dintre Prut şi Nistru. Tot ceea ce se întâmpla în Republica Moldova părea un lucru straniu: refuzul a tot ceea ce e românesc şi încurajarea înstrăinării , mancurtizarea unei "elite" impuse în scopul marginalizării unui popor adus la sapă de lemn era strategie rusească, de model sovietic, pe dictonul latin "divide et impera" , aşa s-au creat enclavele "independente" numite Transnistria şi Găgăuzia şi nu în ultimul rând "Moldova lui Voronin" , un jalnic trădător de neam cu creierul spălat de comunismul sovietic, fiind pus să menţină prăsila comunismului, într-un fel de "muzeu roşu" la marginea fostului imperiu.
Mai e o şansă în plus de a demonstra că acest popor are valoare şi că putem lupta îngropând pentru totdeauna trecutul comunist. Am încredere în poporul meu că astăzi 28 noiembrie 2010 şi-a făcut datoria faţă de patria sa, iar votul fiecăruia dintre noi va fi cu săvârşire un pas spre un viitor luminos. 

De Ce?

Alergăm după miracole, construim personaje investite cu calităţi pe care ni le dorim, vorbim despre o Moldovă virtuală care este din ce în ce mai săracă şi aceasta datorită modului cum îşi gestionează propriul destin.
Ne minţim în permanenţă cu "valorile" inestimabile pe care le avem şi nu le ştim "valorifica"  chiar nu mai cred în astfel de poveşti ... valorile adevărate se impun ... diferenţa există numai între valorile teoretice şi adevăratele valori. 
Refuz să cred că nu se poate face nimic, trebuie să existe o cale. M-am cam săturat de atâta apatie şi lamentare continuă, haideţi să facem ceva constructiv!
Pentru mine viaţa e un lanţ. Nu există nici o prima, nici o ultima verigă, una se leagă de cealaltă, se îmbină una-ntr-alta, şi numai împreună formează armonios şi inoxidabil şiragul, fragil sau solid, dar un tot ce nu se deşiră atât timp cât rămâne unit.
Aşadar nu există nici început, nici sfârşit ... Începutul şi sfârşitul sunt doar dimensiuni sintetice inventate de noi ca vector pentru a avea o oarecare stabilitate şi echilibru.

Lăsaţi muzica din voi să răsune!!!

 Când pasiunea se întâlneşte cu dorinţa, când viaţa întreagă este dedicată frumosului şi împlinirii, când sufletul se naşte pentru a se exprima, când tot ce suntem ca fiinţe se transpune în muzică, atunci putem spune că am învăţat ce înseamnă să trăim! Daca trupul nostru pictează dansul sufletului, miracolul se poate produce. Forţa unei vieţi stă în dorinţa cu care vrei să o trăieşti. Forţa inimii tale stă în puterea tandră a sufletului înrădăcinat în dorinţă. Viaţa este un dans. Un dans al inimii şi al trăirilor. Un dans al emoţiilor necuprinse. Un dans al sufletului încărcat de iubire.

 Oamenii sunt cel mai frumos detaliu al peisajului universal. Frumuseţea lor răsare nu din trup ci din suflet. Din inimă. Oamenii ştiu să se bucure de fiecare moment al vieţii şi să facă din el o sărbătoare!

 Păşeşti acolo unde crezi că ar trebui să pui pasul. Acolo unde simţi că ar fi drumul tău, conform hărţii interioare, ale cărei axe sunt gândurile şi sentimentele tale. Indiferent dacă pasul tău a fost bine făcut sau nu, pentru a putea vedea unde te afli şi ce poţi să faci cu ceea ce vrei, vei fi supus la două judecăţi: cea proprie şi cea a celorlalţi!

Să ştii mereu să zâmbeşti şi să crezi în minuni mici, să dăruieşti gânduri frumoase tuturor şi să ai mereu sufletul plin de bunătate, învaţă să împarţi cu ceilalţi ceea ce ai şi bucură-te de ceea ce eşti. Nu uita să fii copil, măcar din când în când. Un copil este o fereastră deschisă pentru zborul visurilor noastre şi mai mult decât atât, numai un copil ştie să iubească!!! 

O zi fără...

O zi este o eternitate în miniatură. O nouă zi e un nou început. O nouă zi e un surplus de culoare în viaţa mea.
O zi  fără soare mă determină să aduc eu acea rază care mă va face fericită.
O zi fără zâmbet e asemeni unei grădini fără flori, căci zâmbetul e parfumul ce face viaţa mai senzaţională.
O zi fără cuvinte frumoase mă face să mă simt blocată într-o peşteră din care cât aş încerca , nu aş putea găsi ieşirea.
O zi fără o îmbrăţişare mă alungă într-un deşert, fără apă şi fără viaţă, rămânând vulnerabilă şi fără acest ingredient magic pentru fericire - îmbrăţişarea ta.
O zi fără tine e o zi lipsită de sens , o zi în care umbra tristeţii mă urmăreşte pretutindeni, amintindu-mi la orice pas făcut de mine că viaţa e superbă lângă tine.
Atunci conştientizez că e iraţional să risc să fiu departe de tine, iar eu am devenit destul de raţională încât să nu mai risc!   
  

Realitate....

Abia acum îşi dăduse seama că fusese orb la tot spectacolul vieţii, că nu se bucurase de frumuseţea fiecărui anotimp, de frumuseţea fiecărui om, că-şi irosise timpul şi că viaţa trecuse pe lângă el, şi ce e paradoxal e că  abia acum înţelesese care-i era rostul în această orânduire de fapte şi idei , toate aflate în pemanentă schimbare.
Era nevoie de o schimbare, simţea că va ceda sub greutatea monotoniei apăsătoare. Nici nu-şi mai aducea aminte de când nu mai dormise în tihnă, uitase cum este să te trezeşti odihnit şi cu mintea limpede, şi asta doar din cauza că-şi storcea creierul, până la ultimul strop de raţiune, noapte de noapte, în speranţa găsirii unei soluţii care să-i confere acea schimbare care să-i schimbe viaţa!

Simplitate

La un moment dat, sper că cel puţin o dată în viaţa ta darul iubirii va veni la tine înflorit pe deplin, evident îl vei primi, şi-l vei celebra în toată frumuseţea sa inexprimabilă. Acesta e un vis pe care toţi îl împărtăşim.Similar vieţii care e mai mult decât suma oaselor şi a muşchilor, a impulsurilor electrice din corp, iubirea reprezintă  mai mult decât suma intereselor, atracţiilor şi a punctelor comune pe care două persoane le împart!    
Uneori vine şi te poate acapara într-o clipă, iar tu rămâi pătruns de ea pentru un moment fugar apoi va trece mai departe.... Există şi astfel de umbre când o persoană încetează să mai iubească sau când persoana pe care o iubesc simte spiritul iubirii plecând. Se cer răspunsuri acolo unde nu mai sunt răspunsuri....Se încearcă orice pentru a da un înţeles lucrurilor ce s-au întâmplat. Dar nu poate fi o altă logică decât  dincolo de însăşi iubirea şi până când nu se vor accepta căile ei misterioase, se va trăi într-o mare suferinţă.
Şi totuşi iubirea te alege pe tine...Accept-o în tot misterul ei când intră în viaţa ta. Simte cum te umple până la preaplin, apoi deschide-ţi sufletul şi ofer-o celor din jur!
Adesea observ în jur că persoanele încetează să genereze iubire şi devin persoane ce caută iubire. Şi am observat că pentru a fi iubite au nevoie de tot mai multe artificii. De ce? Să fie oare adevărat ca afecţiunea a suferit careva mutaţii, iar obiectul ei necesită consum de adjuvanţi pentru a deveni atractiv?   
Iubirea are timpul ei, propriile ei anotimpuri şi propriile ei motive pentru a veni şi pentru a pleca. Tot ce depinde de tine e să o îmbrăţişezi atunci când intră în viaţa ta şi să o transmiţi mai departe...
Deci e simplu: ce poate fi mai superb decât zâmbete, o zi frumoasă de toamnă, nuanţe multicolore în jur şi un început de week-end. Hmmmmm .... ce pare oare că lipseşte? 

Picătura de nou început....

A început totul cu un zâmbet ... Teribil de frumos, fiind o aripă spre reuşită. E simplu, un zâmbet poate urni imposibilul, e lumină, e iertare, e protecţie şi nevoia de siguranţă , e vocea echilibrului, e pace şi linişte. Acel zâmbet a cuprins întregul suflet, însă fără a fi conştientă de acest lucru. Forţa acelui cuget mă determină să aştept pentru a vedea cât  de departe poate merge sentimentul de atracţie a  unei persoane! 
Chiar dacă orgoliul ar putea să rămână în umbră, în clipa când se observă ca persoana îşi doreşte ceva mai mult, ceva mult mai frumos, se caută explicaţii fără a cauza o durere, şi fără a refuza o prietenie care ia naştere.
Însă jocul continuă, destul de frumos, cu regulile sale care mă supune la o aşteptare dulce, în care îmi şoptesc că trebuie să fiu atentă la ceea ce mi se transmite, pentru că în felul acesta pot să învăţ să surprind şi să cunosc. Am în mână toate cărţile dintr-un pachet  şi nu îmi rămâne decât să inventez jocul care te va determina să extragi o parte din cărţile pe care ţi le doreşti. Abia aştept să văd care va fi jocul tău şi de data aceasta ... 
Singurul lucru pe care îl ştiu e că te axezi pe faptul de a surprinde, dar într-un mod sincer. Şi totuşi e un joc care mă poate face în mod inexplicabil mai zâmbitoare. Un joc care are puterea de a aduce culoare în fiecare zi prin ceea că există! Cu certitudine mă joc într-un mod care îmi place, pentru a cunoaşte ceea ce îmi doresc, iar cunoscând mai mult, jocul devine o parte din mine. Şi ce poate fi mai minunat decât atunci când jocul meu poate deveni jocul altcuiva care-l înţelege.    
Zâmbesc gândului că, e deajuns să-mi zâmbeşti, şi am păşit, un pas mic, dar m-am desprins de încremenire, de negură. de îndoială, de atât de multe...uneori zâmbetul  ne duce mai aproape de cer, mai departe de noi, deseori trăim prin zâmbet, sau,  e tot ceea ce avem .......     

Nepăsare şi lipsă de simţ omenesc....

E greu să trăieşti printre oameni care nu au nici cea mai vagă idee despre ceea ce semnifică a fi "OM". Sincer parcă am trăi în era nesimţiţilor, căci există o parte din aceste "persoane"  ce nu fac apel la bunul simţ si se simt deasupra tuturor. Chiar nu înţeleg cum se poate ca un retardat să se simtă centrul Universului şi să îşi permită să arunce cu cuvinte jignitoare spre o persoană care nici măcar nu o cunoaşte. Ba mai mult am fost chiar şi ameninţată ... Chiar m-am convins că oameni fără scrupule există şi e destul de greu de schimbat această situaţie... Se pune întrebarea de ce îi suportăm? Oare prostia nu trebuie pedepsită? 

Ciudat ... însă ce menire au aceşti oameni pe pământ....????   

Dialog cu ploaia, cu gândul la tine....

Picături mari de ploaie cad fără oprire peste întreaga realitate parcă dorind să spele nepăsarea, răutatea şi lipsa de recunoştinţă. Ar trebui să se opreasca această ploaie, precum şi nebunia din suletul meu. Am încercat să stau în ploaie, ascultând zgomotul picăturilor, însă în afară de frig am mai fost cuprinsă de o linişte nemărginită. Liniştea singurătăţii, liniştea clipelor pe care le-am ales. Ploaia asta care picura din cer e ca lacrimile ce nu se văd din sufletul meu...Vreau să se oprească, ca şi timpul care zboară şi sterge frumuseţea. Timpul se scurge şi nu în favoarea noastră... Ploaia aceasta cade cu încăpăţinare, parcă pentru a demonstra că are dreptate: că lacrimile vor picura în suflet pentru totdeauna....
Dar nu astăzi parcă e mai indulgentă cu mine... Când mă găseşte mă ia prieteneşte de mână şi îmi spune poveşti. O ascult iar ... din când în când mă întorc către tine şi îţi mângâi somnul cu privirea. Îmi sunt dragi momentele astea în care ştiu că voi închide geamul şi voi evada pentru a redescoperi căldura trupului tău. Cei câţiva metri care ne despart temporar mi se par întotdeauna prea lungi, iar ploaia rece îmi trimite puţină speranţă şi fredonează melodii de neuitat atunci când te lipeşti de mine şi murmuri că mă iubeşti.....   

Viaţa - un mister

Viaţa capătă sens doar prin ceea ce iubeşti şi prin suferinţa că ai la dispozitie un timp limitat pentru a nu irosi aceasta şansă!
Asta e ... în viaţă trebuie să stăpâneşti cu măiestrie arta compromisului, astfel încât să îţi poţi permite să ai pasiuni. Viaţa fiecăruia conţine cantităţi diferite de yin şi yang, pe care le putem modifica prin experienţă, prin orice lucru care ne aduce un plus de valoare!
Modul în care alegem să privim viaţa cu părţile sale de farmec şi tristeţe, ne defineşte într-o oarecare măsură pe fiecare dintre noi. În cele din urmă atitudinea noastră faţă de iubire şi suferinţă va fi cea care ne va îndruma pe un anume drum în viaţă!
Avem doar o viaţă! Putem face ce e la modă, ce spune vecinul că se cade. Putem pune totul în folosul banilor. Sau. Putem alege să iubim viaţa asta, să punem dăruire în fiecare clipă de acţiune, să oferim iubire, să găsim sclipiri în persoanele de lângă noi, în loc să le criticăm mereu defectele. Putem alege să facem ceea ce ne dorim, să iubim ceea ce ne place. E doar opţiunea noastră, căci schimbarea începe, schimbându-ne pe noi!!!          

Toţi avem dreptul la fericire!!!

În fiecare zi găsesc  motive de a fi fericită. Astăzi m-au bucurat nespus de mult razele soarelui care şi-au făcut apariţia prin geam,  strecurându-mi o speranţă în suflet. Deci poţi să găseşti motive de a zâmbi şi de a fi fericită în orice lucru, trebuie doar să îţi doreşti cu adevărat!
Este foarte important să reuşeşti să descoperi ce îţi place şi să şi reuşeşti, să ai seriozitatea necesară pentru a începe şi  a termina ceea ce ai ales. Eu acţionez mereu cu inima împăcată şi nu regret ceea ce am ales.  Cred că cea mai bună urare pe care o poţi spune cuiva este să fie fericit. Nu există o lecţie de fericire pe care să o urmezi. Ce mă face pe mine fericită nu te va face şi pe tine. Gândeşte-te însă cum poţi să amplifici aceste momente unice!
Fericirea însă nu este deloc un dar venit de undeva şi nici nu trebuie confundată cu o simplă tăcere. Fericirea este luptă, cucerire, victorie asupra noastra! Drumul victoriei este accesibil oricărui tânăr, dacă este înarmat cu invincibila armă a umanităţii, a caracterului ferm, a iubirii adevărate şi, mai ales, dacă ştie şi poate să discearnă între adevărata şi falsa fericire. Dragostea este o şcoală a cunoaşterii temperamentului uman. Sub acest raport ea dă o satisfacţie imensă, care susţine edificiul singular al fericirii!!!

Sometimes you put walls up not to keep people out, but to see who cares enough to break them down!!!

Un prieten într-o viaţă e mult, doi e foarte mult, trei e aproape imposibil! Se întâmplă .... chiar şi în cazul unor prietenii adevărate, la un moment dat să se instaleze un zid ... un zid greu de doborât. Antitodul să fie oare  aşa-zisa "deschidere a sufletului"? Dar dacă cheia e de negăsit...? Ce facem, ne oprim lângă uşa sufletului  fără nicio speranţă? 
Mi-e foarte uşor să mă exteriorizez în faţa celorlalţi, atât de mult încât percepţia generală e că sunt o persoană incredibil de deschisă. Însă acel zid determină lucrurile să nu pară ceea ce sunt cu adevărat, şi implicit nici eu nu sunt ceea ce par...Am lăsat mereu indicii şi căi deschise pentru interpretare, dar am fost şi sunt de fiecare dată atât de subtilă încât n-a reuşit nimeni "să citească printre rânduri" încă. 
Cu certitudine seturile de valori şi principii diferă de la persoană la persoană şi trebuie să ţinem cont că oamenii nu sunt identici, iar dacă aşa întâmplător extrapolăm un răspuns din experienţele trecutului cu alţi oameni , de cele mai multe ori s-ar putea să găsim un răspuns greşit.
Şi tot acest zid ma face să mă pierd printre vise, vise ce îmi cuprind trecutul, prezentul şi viitorul, iar sufletul îmi rămâne îmbătat de raze şi diademe de spini. Tot el răspândeşte o tăcere de chitare despletite ce mă cuprinde, o tăcere ce ucide, nefiind altceva decât personajul principal într-un tablou dezacordat creeat de un pictor anonim cu pensule de spini.Vreau să mă gândesc la tot ceea ce se petrece, dar simt cum un cuţit îmi taie sfoara unui gând.
Eram împrumutată vieţii de către moarte.... acum am sesizat de ce acele mii de stele vărsau raze slabe peste  mine, suferinţa fiindu-mi luată de cei doi îngeri, încât unul nu era de ajuns ca să o poată lua. E asemeni unui asfinţit de lumânare în umbra căruia mă renăşteam, deveneam o altă "EU". Un tremur vag de stele îmi aduce liniştea...Simţeam din nou cum viaţa curge...  
Ceea ce poate dărâma acest zid nu constituie altceva decât răbdarea, răbdarea de a asculta, de a auzi cuvinte nerostite, dorinţa de a-l înţelege pe cel de lângă tine, de a-l ghici, de a-l simţi ..... gândul bun lărgeşte fisurile şi ajunge în spatele zidului, zâmbetul larg luminează dincolo de zid. Din păcate trăim într-o lume mult prea grăbită, o lume care nu mai are timp să asculte tăceri... o lume care consumă dintr-o dată, fără a se mai regenera.
Cum s-ar interpreta oare dacă pe acest zid vor apărea cuvintele: "Iubirea este veşnica ură de a fi singur, iar ura este veşnica iubire de a nu rămâne singur!"???           

Orice pentru un moment...un moment pentru o viaţă

Dar dacă stai puţin să te gândeşti...Să fie viaţa un dar al spiritului combinat cu multitudinea experienţelor prin care am trecut... Trebuie să avem încredere în noi înşine, să avem încredere în a fi receptivi pentru a trăi fiecare secundă a fiecărei ore, a fiecărei zi la întregul ei potenţial. Ai putea vreodată să îţi imaginezi o lume în care îţi trăieşti clipa cu pasiune şi îţi petreci mai mult timp bucurându-te de realitate decât să încerci să evadezi din faţa ei!
Păcatul adevărat este  lipsa curajului de a ne exprima convingerile şi dorinţa pentru viaţă. Cel mai apropiat lucru de un iad fizic este acţiunea de a refuza să spunem ceea ce trebuie spus, de a nu cânta ceea ce a fost menit să fie cântat sau de a ne forţa pe noi înşine să nu mai simţim ceea ce a fost menit să fie simţit. 
Pasiunea ne sculpteaza existenţa, alimentează focurile inspiraţiei şi ne face ca inima şi mintea să fie deschise schimbărilor din jurul nostru. Constituie hrana sufletulu, o scânteie care aduce lumină în atingerea unui scop. Chiar dacă prin pasiune îţi răneşti genunchii sau cazi în apa haotică numită viaţă, pasiunea este dreptul tău prin naştere. Este în tine, este a ta să o descoperi şi să o stapâneşti.
Uneori am impresia că mintea mea e plină de mistere, nici eu nu mai pot înţelege, să dau oare vina pe eterna mea neputinţă de a găsi o soluţie la aşa-zisele mistere... Ceea ce ştiu cu certitudine e că sunt plină de iubire, ceea ce semnifică că am un surâs care spune TE IUBESC şi o inimă plină de bucurie şi mulţumire.
Ştiu să îmi aleg dorinţe multe şi frumoase şi să fie cele mai potrivite pentru mine. Mai ştiu să îmi pictez viitorul în culori de entuziasm, în farduri de fericire şi iubire, cu nuanţe de speranţă şi într-o atitudine soră de sânge cu încrederea. Dorinţele se scurg rapid, însă începuturile rămân...
Aşa s-a început ... a venit la geam acel înger pe care îl căutam cu disperare... şi totuşi a venit... să mă înveţe uitarea şi înţelegerea. Mi-a închis drumurile, dar în schimb îmi va arăta drumul. Îmi va vindeca suspiciunile. Am fost un  om care a cercetat mai mereu, aşezat pe un piedestal prea înalt, într-un univers de aspiraţii nobile şi speranţe goale. Dar îngerul mi-a şoptit în palmă adevărul despre ei , despre ce vreau, despre ce fac, despre ce pot eu să ating. Şi în joaca sa , în joaca mea voi redescoperi adevărata lume, adevăratul început şi sfârşit, ADEVĂRUL!!! Împachetez cu nostalgie în cutii ruginite deja, alte zeci de momente în care am fost doar un om. Dar STOP... şi îngerii au fost oameni...          

Toată înţelepciunea umană se rezumă în doar două cuvinte: "aşteptare" şi "speranţă"

Lucrurile cele mai simple par întotdeauna cele mai grele! Mă consider destul de răbdătoare şi ştiu că toate lucrurile au nevoie de timp pentru a fi "rezolvate" aşa cum trebuie, şi mai ştiu că de multe ori trebuie să aştept pentru a primi un răspuns, şi cu toate acestea uneori mi se pare foarte diicil să pun în practică "răbdarea". Mi se întâmplă să urăsc starea aia de tensionare când aştept răspuns, urăsc anticiparea. Nu suport să fiu ţinută în întuneric. Nu îmi place să nu ştiu ce se va întâmpla, chiar dacă intuiţia mă pregăteşte pentru diferite situaţii-surpriză.
E cert din ce în ce mai mult că răbdarea înseamnă aşteptare. Nu aşteptare pasivă, că aia deja devine lene. Răbdarea înseamnă să mergi mai departe când drumul e cel mai greu, indiferent cât de lent este progresul.
În mare măsură,  în cursul vieţii mele de până acum, am fost mereu înconjurată de oameni. Am cunoscut mulţi indivizi, am avut mereu "prieteni". M-am distrat mereu de mminune şi am petrecut multe clipe absolut bestiale. Aceasta a durat până în ziua în care am început să mă gândesc puţin la această situaţie: e distractiv, e mişto, se zâmbeşte mult, lumea se simte bine, dar în final când toţi se întorc la casele şi vieţile lor, rămân din nou singură...
Oricât de mulţi prieteni ai avea, oricât de mult familia ar fi lângă tine, rămâi în final singură... Poate că niciodată nu m-am implicat destul de mult într-o relaţie pentru a-i asigura o continuitate bună, pentru a şti că orice s-ar întâmpla sau cu oricine aş fi şi oricine ar pleca voi avea în permanenţă o persoană lângă mine cu care aş putea să îmi împărtăşesc toate gândurile mele, toate fricile, toate bucuriile, toate realizările, toate zâmbetele, toate lacrimile...
Însă merită să te implici? Nu voi avea niciodată siguranţa că voi obţine stabilitatea de care am nevoie, nu voi avea nicodată siguranţa că toată "munca" mea va avea eectul scontat şi că voi avea un viitor în care după tot ce trec toate lucrurile nu voi mai rămâne singură.
Sunt sigură astfel de un lucru, în acela că mă voi implica în tot ceaa ce fac, în munca mea, în pasiunile mele, în relaţia mea... Indiferent dacă mă ard sau nu, totuşi am mai multe şanse să obţin "ceva frumos" la final decât în cazul în care nu ai nimic.
Oricum sunt de părerea că cea mai mare greşeală pe care o poţi face în viaţă e să-ţi fie mereu teamă  că vei face o greşeală. Iar îndoielile noastre ne trădează şi ne fac să pierdem binele pe care l-am putea câştiga, prin teama de a încerca. Acum sincer, dar SINCER, ce ai pierdut dacă încerci? Lasă-mă pe mine să îţi răspund te rog: Nu ai nimic de pierdut, pentru că vei obţine ceea ce ţi-ai dorit, ori vei şti sigur dacă puteai să obţii asta sau nu şi nu vei rămâne cu regrete că n-ai încercat     (şi dacă ai cumva impresia că regretele sunt bune în viaţă, îţi spun eu că nu sunt, pentru că nu le vei putea “rezolva” niciodată, cel mult vei putea să le ascunzi din când în când, dar cumva .. nenorocitele reuşesc mereu să ne găsească).   
     Cerul nu e mereu întunecat, muntele nu e mereu acoperit de nori, marea nu e mereu furioasă şi tulbure. Încercăm?

A life without commitment is a future without love

Viaţa se desfăşoară în lumea care ne înconjoară. Trăim, chiar am învăţat să facem aceasta. Chiar am fost nevoiţi să ne adaptăm circumstanţelor şi ne-am plecat în faţa lor. Nu le-am cerut noi, doar facem ce ne cer ele. Iar ele ne determină să trăim clipe  în care însăşi luxul nu pare a fi mai mult decât promovare, strategii şi aparenţe. Îmi pare nespus de rău că simplul cuvânt "A AVEA" este suficient pentru a construi o lume întreagă: o lume a deşărtăciunii, a superficialului, a falsului, dar o lume cu viaţă proprie. O lume a iluziilor, dar o lume vie...O lume în care ni se acordă din ce în ce mai puţină posibilitate de a fi stăpâni pe viaţa şi pe timpul nostru.
În ciuda iluziilor sunt aceeaşi EU dintotdeauna, acelaşi suflet flămând de iubire şi atât de privat de ea. Am constatat că a fi tu însăţi trece de verbul "A AVEA". A fi tu însăţi înseamnă a-ţi păstra valoarea individuală fără a-i leza pe cei din jurul tău şi fără a le ştirbi cu nimic propria valoare. Am aflat că adevărata bogăţie chiar vine din interior şi că luxul sufletesc îşi are izvoarele în însăşi esenţa subtilă a celui care îl şi practică. Am aflat că totul pe lume este relativ, că fuga spre noi înşine devine insesizabil o goană după fericire, fericire pe care o afli în propria-ţi intimitate şi care nu se strigă în gura mare... Se simte. Şi atât!
Este ceea ce mi-am propus eu de acum înainte: să dau frâu liber propriei libertăţi şi să o smulg de sub jugul unei vieţi înguste. Se ştie că poţi avea multe atunci când crezi că nu mai poţi avea nimic şi că poţi să nu mai ai nimic când acum o secundă ai avut totul în palma mâinii!!!        

Fii SCHIMBAREA pe care vrei să o vezi în lume sau Anul Aventurii Noastre

E cunoscut pentru toţi faptul că dacă am dori să schimbăm cumva lumea, deşi majoritaea zice că e imposibil, trebuie să începi cu tine. Aş putea afirma ca am decis de a mă schimba pe mine cam în urmă cu un an. Şi am luat decizia aceasta exact pentru această afirmaţie care mi-a pătruns adânc  în suflet: pot schimba lumea!!!
Ştiu că lumea din jur nu mai crede în poveşti sau vise, însă merită să luptăm, să facem ceva mult mai mult pentru ceilalţi care se află în somnul profund al prostiei sau mai bine zis pentru noi înşine.
Candidat, cu râvnă mare,
A luptat pentru schimbare
Şi-a schimbat, sârguincios,
Un ciolan pentru alt... os
Cam aceasta se petrece în această mică ţară,locul unde m-am născut şi unde aş dori să trăiesc în fericire şi iubire reciprocă între cetăţenii ei, însă din păcate  bântuită de dificultăţi  destul de mari. Însă cu cât există mai multă schimbare, cu atât viaţa este mai abundentă. Iar o viaţă abundentă aduce cu sine extraordinare schimbări, clipă de clipă. Oamenii nu pot suporta schimbarea dacă în sinea  lor nu există o esenţă neschimbătoare. Cheia pentru a capăta abilitatea de a te schimba este statornicia conştiinţei a ceea ce eşti, a ceea ce reprezinţi şi a valorii tale. 
Deci unul din lucrurile primordiale ar fi să le spun oamenilor că au nevoie să înceapă să creadă, să iubească şi să se SCHIMBE!!!

Călătorie...enigme...impresii...

Noi nu putem schimba trecutul, dar noi putem lua lecţii de la el. Noi nu putem prezice viitorul, dar noi putem avea vise mari şi să credem în realizarea lor. Ai putea tu să faci pace cu trecutul pentru a prevedea viitorul cu speranţă şi a profita intensiv de momentul actual? Seize the Day.....

Viaţa e superbă...trecutul esteo multitudine de tablouri care atârnă pe pereţii camerei memoriei noastre, unde ar fi bine ca să găsim un loc pentru meditaţie, ca mai apoi să ne dăm bine seama că avem nevoie de toate aceste nuanţe, atât sumbre, cât şi vesele.

Viaţa este o călătorie cu o finalitate certă. Oricât de mult am cerceta şi oricât de departe ar merge ştiinţa, clătoria vieţii se termină pentru oricine, mai devreme sau mai târziu. Milenii întregi oamenii simpli, alături de cei complicaţi, învăţaţi sau mai puţin învăţaţi, au încercat să descopere care este sensul real al acestei călătorii pe care omul o face din obligaţie, pentru că niciunul dintre noi nu ne-am exprimat express dorinţa de a păşi în praful Terrei. Şi cu toate acestea viaţa este o enigmă, iar călătoria ei un secret aproape nedescifrat.

Cu timpul mai dobândim ceva la fel de cert ca viitorul: trecutul. Din păcate chiar dacă el,odată

cu viaţa, se scurge şi rămâne în urma noastră, mulţi îl neagă, mulţi îşi neagă trecutul…le este

teamă să recunoască faptul că, într-un moment erau altfel. 

Fără trecut nu exişti, deoarece el ţine încuiate cu cheia conştiinţei cele mai dulci fructe ale vieţii: Amintirile. Chiar dacă în ele sunt înglobate iubiri apuse, răni neînchise, suferinţe amare, chiar dacă regretăm secvenţe ale acestuia, chiar dacă ne incendiem sufletul şi apoi îl inundăm  cu lacrimi cand ne întoarcem în camera amintirilor, nu avem cum şi nici de ce să le negăm.

Călătoria vieţii are un final, dar până atunci vom sta cu ochii pe fereastră, pentru a nu pierde nici un peisaj. Cu văile ei tenebroase şi cu munţii ei falnici, viaţa merită trăită, iar finalul ei poate fi o îcununare!!!

Pasiunea de a trăi!!!

Ca o notă introductivă pentru acest blog, abia format, am ales să vorbesc insăşi despre pasiune. Una din condiţiile de a reuşi în viaţă este pasiunea cu care munceşti pentru ceea ce îţi doreşti. Pasiunea deţine puterea uimitoare de a răsturna munţii şi te transformă dintr-un om obişnuit în cel mai grozav om de pe pământ. Tot pasiunea este cea care te ajută să îţi descoperi talentele ascunse şi îţi deschide uşi acolo unde păreau că nu există. Pasiunea constituie ingredientul magic care face ca lucrurile să galopeze înainte mult mai rapid decât ar trebui. Tuturor le plac oamenii pasionaţi, care îşi urmăresc visul în permanenţă!  
Pune pasiune în toate lucrurile pe care le faci şi răspândeşte cât mai multă şi în jur. E contagioasă şi te va ajuta să deschizi multe uşi!!!