Ar spune cine va că vorbele reprezintă punţile de legătură între oameni. Aş fi de acord. În general, toate probleme sunt provocate din lipsa comunicării. Nu mai avem timp să stăm să discutăm, să ne spunem sentimentele, trăirile şi of-urile.
Cel mai frumos aspect al vieţii este de fapt COMUNICAREA! Gândiţi-vă ce se întâmplă când într-un cuplu există distorsiuni în comunicare, oamenii nu mai comunică, devin agresivi din teama, din cauza necunoaşterii a ceea ce poate fi în celălalt, teama naşte expectaţii negative, şi atunci... iubirea devine ură, oamenii se despart... comunicarea e întreruptă.
Comunicarea e o artă... o artă vitală a vieţii. Marea artă constă în a şti să folosim cuvintele împodobindu-ne viaţa, facând din ele bijuterii de valoare.
Aşadar la început a fost cuvântul....
Asta e şi aceasta observ mai des: facem totul pe fugă şi lăsăm comunicarea tot mai în spate.
Soţul îşi părăseşte soţia pentru că pur şi simplu nu mai comunică. Soţia îşi părăseşte soţul pentru că el e prea ocupat ca să o mai poată asculta şi pe ea. Părinţii îşi bat copiii fără să se mai intereseze şi de partea lor de poveste. Copiii pleacă de acasă pentru că nu se pot înţelege cu părinţii. Angajaţii sunt nemulţumiţi pentru că au impresia că pe ei nimeni nu-i ascultă, şefii sunt irascibili pentru că nu au timp să comunice cu nimeni. Am devenit mono silabici, uneori ne înţelegem doar din gesturi şi lăsăm cuvintele deoparte. Ni se pare mai important un telefon decât propriul copil. Ni se pare mai interesant un meci de fotbal decât nevasta care plânge. E mai bună o telenovelă decât un soţ nemulţumit. Încet, încet ne cufundăm în ceva nedefinit, fără cuvinte.
Vrem să ştim de ce ni se destramă viaţa. De ce copiii nu ne mai ascultă şi de ce părinţii nu ne înţeleg. Angajaţii îşi dau demisia în grup şi toată lumea ne ocoleşte. DE CE? Căutăm răspunsuri. Mergem la psihologi, la biserici şi la vrăjitori încercând să ne regăsim. Avem un strigăt mut al disperării...... NU MAI COMUNICĂM! Acolo greşim!
multumesc!
RăspundețiȘtergere