Zi magică de februarie!!!

E iarnă, un anotimp ce îngheaţă natura, însă nu şi pe noi. E iarnă .... un alb imaculat .... un castel de gheaţă ce mă lasă la poarta sa,  mai mereu ratacită printre gânduri.... 

S-a întâmplat într-o iarnă, într-o zi de februarie. Mi-aduc aminte de parcă aş fi trăit ieri această poveste. O poveste ce o poţi trăi doar o singură dată în viaţă. Oricât aş dori-o repetată, ea ramâne unică,totuşi o păstrez încrustată în eternitatea sufletului meu.

O iarnă de copil. Frumos şi nebun. Fără griji, fără probleme. Pare acum. Deşi atunci ... ce zbucium, ce furtuni, ce trăiri, ce nebunii....

O zi inexplicabil de frumoasă  ... de februarie .... în care doi copii au decis sa meargă un timp pe acelaşi drum. O cale ce au descoperit-o comună într-o seară, pe întuneric, în mijlocul unei pene de curent. Cu toate că era destul de întuneric, drumul ce trebuia parcurs , părea mai luminos ca niciodată. Doi copii care au împărţit o vreme aceeaşi privire, aceleaşi cărţi, aceleaşi zâmbete, aceeaşi porţie de cartofi prăjiţi...., dar mai ales aceleaşi sentimente. Şi o făceau strâns ţinându-se de mână. Cu inocenţă în suflete. Cu îndrăznela tinereţii în priviri.

El, băiatul cu ochi albaştri pătrunzători, atât de sinceri, încât privirea lui durea uneori. Mâinile sale reci şi degetele subţiri ce se plimbă atent prin părul Ei,se fac simţite şi acum . Ea, blondă instabilă, răsfăţată si mereu nemulţumită , mereu căutând departe ceea ce , poate, se afla tocmai lângă ea. El inteligent, profund, Ea, superficială dar punându-şi tot sufletul în fiecare trăire.

Şi în special acea zi de iarnă, o zi cu soare , chiar cu prea mult soare ce făcea iarna mai uşor suportabilă. Raze de iarnă, preţioase ca nişte diamante, se revărsau peste aceşti doi copii frumoşi ce se ţineau strâns de mâini, fără să observe nimic în jur.  Totul era înzăpezit, un basm teribil de frumos, un basm real, împrejurimi acoperite de o  strălucitoare şi imaculată haină albă. Soarele îi îmbrăţişa cu razele sale călduţe şi multe săruturi trăite nu doar cu buzele, ci şi cu întreg suflet. Priviri mute de uimire, de magie, de gravitatea sentimentelor. Sentimentul că lumea stă în loc ca ei să se iubească în voie. În iarna lor....

Drumurile lor au continuat....În aceeaşi direcţie ... Mereu înainte, doar că El pe un trotuar, Ea pe celălalt. Acest drum e traversat cu o vorbă blândă, cu o îmbrăţişare caldă pentru a se reîntâlni aceşti doi copii, maturi deja, şi a-şi reaminti că au existat două suflete contopite de dor! ....