Timp ... încontro mergi? De ce te grăbeşti mereu? De ce nu mă laşi să trăiesc, de ce treci ca un vârtej pe lângă mine? Fii mai blând ... nu vezi cât îmi este de greu să mă adaptez la ritmul tău alert? Mă chinui dar nu pot, alerg dar nu te pot ajunge ... aşteaptă!
Lasă-mă să visez, să uit de mine. Îmi trebuie libertate şi timp, timp în care să îmi pun ordine în gânduri, în care să îmi dau seama ce îmi doresc cu adevărat.
Doresc să privesc neîntrerupt orizontul albastru!
Să mă joc cu razele de soare!
Vreau sa privesc al nopţii astru
Şi să rămân nepăsătoare...
De ce totul trece atât de repede şi rămânem doar cu amintirile. Viaţa e atât de complicată sau doar mie mi se pare asta?
Urăsc momentele de cumpănă şi se pare că sunt tot mai dese. de ce?
De ce? De ce? De ce? Pentru că asta e realitatea ...
Realitatea este numele pe care îl dăm dezamăgirilor noastre.
Realitatea este crudă şi nu ţine cont de nimic. Realitatea există atunci când recunoaştem că am pierdut. Aceasta e realitatea pt mine.
Nu în zadar se spune că TIMPUL este un maestru de ceremonii care ne duce mereu acolo unde se cuvine să fim, avansăm, ne oprim şi dăm înapoi la ordinele lui, greşeala noastră e că ne imaginăm că-l putem trage pe sfoară.
Realitatea este numele pe care îl dăm dezamăgirilor noastre.
RăspundețiȘtergereBine punctat